„E iadul pe pământ”: Apărătorii ucraineni se agață de ultimele poziții la Avdiivka
Comandantul unității ucrainene transferate la Avdiivka pentru a întări apărarea orașului afirmă că aici este „iadul pe pământ”, în timp ce generalul responsabil de acest sector al frontului afirmă că „lupte înverșunate” au loc în interiorul localității care a devenit noul epicentru al luptelor din Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Andrii Bilețkîi, comandantul Brigăzii a III-a de asalt, care a fost desfășurată recent la Avdiivka pentru a stabiliza situația afirmă într-un mesaj publicat pe canalul său de Telegram că soldații săi sunt nevoiți să „lupte la 360 de grade împotriva unor brigăzi noi pe care inamicul le mobilizează”.
„Avdiivka este iadul pe pământ”, a subliniat el, adăugând că „luptătorii noștri dau dovadă de eroism fără precedent” în timpul luptelor pentru acest oraș din estul regiunii Donețk.
Bilețkîi a descris situația din oraș ca fiind „precară” și „instabilă” în condițiile în care rușii par să arunce în luptă forțe proaspete aici în condițiile în care încearcă să cucerească Avdiivka din octombrie anul trecut.
Generalul de brigadă Oleksandr Tarnavski, comandantul responsabil pentru forţele din estul ţării, a dat asigurări că „trupele noastre folosesc toate forţele şi mijloacele disponibile pentru a contracara inamicul”, adăugând că „lupte înverșunate” au loc în oraș.
Armata ucraineană a redesfășurat unele din unitățile sale de la Avdiivka
AFP amintește că în acest oraş din Donbas, unde luptele fac ravagii, poziţia apărătorilor ucraineni este din ce în ce mai precară în faţa forţelor ruse care sunt în ofensivă din octombrie. Căderea oraşului Avdiivka ar fi o victorie simbolică importantă pentru Rusia și prima victorie majoră după cucerirea Bahmutului la sfârșitul primăverii anului trecut.
În urmă cu o zi armata ucraineană a anunțat că desfășoară manevre în unele zone din orașul Avdiivka pentru a retrage trupele în „poziții mai avantajoase”, iar în alte locuri încearcă să respingă trupele rusești.
Brigada a III-a de asalt desfășurată acum la Avdiivka a luat parte la Bătălia pentru Bahmut iar apoi la ofensiva din estul Ucrainei de vara trecută, fiind alcătuită din militari căliți în luptă.
„Inamicul continuă rotația activă a trupelor sale (în jurul Avdiivka) și desfășoară noi forțe și echipamente în oraș. Situația în momentul în care brigada a fost adusă era extrem de critică”, a transmis brigada joi într-un comunicat pe Telegram.
Forțele rusești au înconjurat orașul din 3 părți, iar trupele ucrainene de acolo au mai rămas doar cu puține rute de aprovizionare.
The situation in Avdiivka is reportedly critical. Lots of casualties on the Ukrainian side and it’s becoming nearly impossible to evacuate the wounded. Many soldiers are saying that Ukraine’s Command needs to make a decision to retreat to better positions in order to save lives. pic.twitter.com/d6HCbSxb5l
— Saint Javelin (@saintjavelin) February 16, 2024
Una dintre cele mai mari uzine din Ucraina ar putea fi folosită ca o ultimă redută pentru apărarea orașului
Situația a devenit critică după ce trupele rusești au reușit să taie linia de aprovizionare între oraș și Uzina de Cocs și Produse Chimice, aflată la nord de Avdiivka și folosită ca punct de reaprovizionare. Unii analiști militari cred că forțele ucrainene s-ar putea retrage aici pentru a folosi uzina ca o ultimă redută.
Uzina se întinde pe o suprafață uriașă, fiind cel mai mare producător de cocs din Ucraina înainte de începerea invaziei rusești. Proprietarul său, compania Metinvest a lui Rinat Ahmetov, a declarat înspre sfârșitul anului trecut că cea mai mare parte a uzinei a fost distrusă și că ea nu mai poate fi reconstruită.
Avdiivka: fierce fighting is going on within the city. Ukrainian Warriors use all the means and resources available to them to hold up the enemy – Oleksandr Tarnavsky, commander of the operative strategic Tavria group of troops.
Russia is starting to use phosphorus and has… pic.twitter.com/f0eHsMp9vC
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) February 16, 2024
Mai mulți luptători de aici au relatat săptămâna trecută corespondenților ziarului Kyiv Independent că nu există poziții fortificate pe linia frontului lângă Avdiivka, lucru despre care afirmă că amenință și mai mult viețile celor însărcinați cu apărarea orașului.
Mulți infanteriști și alți soldați dislocați pe prima linie de apărare s-au plâns că pozițiile lor – adesea doar găuri în pământ – par să fi fost prost pregătite înainte de ofensiva rusă majoră de pe linia Avdiivka. În timp ce forțele ruse lansează în mod constant atacuri puternice, ucrainenii nu au timp să își consolideze pozițiile. A doua linie de apărare, la câțiva kilometri în spatele frontului, este încă în construcție, potrivit unor soldați intervievați de jurnaliști.
Orașul Avdiivka a fost distrus de lupte
La fel ca Bahmut și alte orașe din Ucraina, Avdiivka a fost distrus aproape în întregime după începerea invaziei rusești în februarie 2022 în condițiile în care aici s-au dus lupte și în timpul războiului din Donbas, declanșat de separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei la scurt timp după anexarea ilegală a Crimeii în urmă cu 9 ani.
Primarul Vitalîi Barabaș spunea săptămâna trecută că în prezent doar 941 de locuitori au rămas în orașul care odată era căminul a 32.000 de persoane.
Forțele rusești au încercat fără succes să cucerească Avdiivka și în primăvara anului trecut, dar și-au reluat tentativele în octombrie, după eșecul ofensivei de vară a Kievului.
Inclusiv John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, a vorbit acum despre soarta orașului, avertizând joi că acesta riscă să cadă.
„Din nefericire, potrivit informațiilor primite de la ucraineni, situația este critică, cu o presiune continuă a Rusiei asupra pozițiilor ucrainene zi de zi. Avdiivka riscă să cadă sub control rusesc”, a declarat el.
Armata rusă a adus aproximativ 50.000 de soldați pe frontul din Avdiivka, potrivit ucrainenilor. Președintele Volodimir Zelenski a vizitat Avdiivka la sfârșitul lui decembrie pentru a-i încuraja pe apărătorii de aici.
„Ţara noastră rezistă graţie acestor războinici. A acelora care, în pofida tuturor dificultăţilor, apără ţara noastră”, a subliniat el la momentul respectiv.
Urmărește ultimele evoluții din a 723-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.