Sari direct la conținut

Banii promiși de Ciolacu la Roma pentru restaurarea statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian, pe masa Guvernului. Ce sumă va fi alocată

HotNews.ro
Marcel Ciolacu la Roma, Foto: AGERPRES
Marcel Ciolacu la Roma, Foto: AGERPRES

​Ajutorul financiar promis la Roma de premierul Marcel Ciolacu pentru restaurarea Statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian, se află vineri, în primă analiză, pe agenda Guvernului. Este vorba de peste 106.000 de euro, bani ce vor fi dați din bugetul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri, în întrevederea cu primarul oraşului Roma, Roberto Gualtieri, disponibilitatea Guvernului român de a contribui financiar la restaurarea Statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian, iar un act normativ se află în primă analiză pe agenda de vineri a Executivului.

  • „Se aprobă plata unei contribuții financiare voluntare, în cuantum de 106.140 euro, către Parcul Arheologic Colosseum, pentru realizarea lucrărilor de restaurare a statuii de bronz care îl reprezintă pe Sfântul Petru, amplasată pe monumentul arhitectural Columna lui Traian”, se arată în proiectul de HG.

Lucrările de restaurare a ansamblului sunt estimate să dureze șase luni, astfel încât acestea să fie finalizate până la inaugurarea Jubileului Catolic din anul 2025, care va debuta la 24 decembrie 2024, se precizează în nota de fundamentare.

În Biserica Catolică, Jubileul este un prilej în care milioane de pelerini, între care și membri ai comunității catolice din România, sunt așteptați la Roma pentru rugăciune.

Aprobarea unei contribuții financiare voluntare a României destinată acestui proiect de restaurare, în contextul apropierii Jubileului Catolic, reprezintă o inițiativă oportună din perspectiva consolidării prieteniei care marchează relația dintre cele două state, se mai menționează în document.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro