Când trec școlile din Capitală în online. Reprezentant DSP: Rata cazurilor de COVID va ajunge probabil mâine la 6 în Bucureşti; aşteptăm rata de vineri
În Bucureşti este probabil ca miercuri să se ajungă la 6 rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19, a precizat marți Dr. Angelica Chirică, reprezentant DSP, care a menţionat că se aşteaptă raportarea de vineri. În baza ratei din ziua de vineri, dacă aceasta depășește 6, începând de luni, 4 octombrie, școlile din București ar urma să treacă la scenariul 2, adică școala online.
„Legat de rata aceasta, care probabil va ajunge mâine la 6, conform prevederilor din ordinul comun, aplicăm un scenariu sau altul raportându-ne la rata de vineri. Deci pentru a schimba scenariul după care funcţionează unităţile de învăţământ, adică a trece în scenariul 2, însemnând că antepreşcolarii, preşcolarii vin la şcoală, au prezenţă fizică, cei din învăţământul special vin la şcoală, cei care merg în online sunt doar elevii, aşteptăm rata de incidenţă de vineri şi atunci vom hotărî scenariul în consecinţă”, a precizat dr. Chirică, citat de Agerpres.
Oana Nicolescu, director executiv al DSP Bucureşti şi dr. Angelica Chirică au fost audiate la Comisia pentru sănătate a Camerei, la solicitarea reprezentanţilor PSD pe tema ratei de incidenţă şi a organizării Congresului PNL.
- Potrivit ordinului comun Ministerul Educației – Ministerul Sănătății, trecerea școlilor de la ore cu prezență fizică la ore online se face începând cu ziua de luni, în baza ratei de infectare stabilite în ziua de vineri anterioară. Pragul este de 6 la mia locuitori.
- Grădinițele și creșele rămân deschise și la rata de infectare de peste 6 la mia de locuitori, până la intrarea în carantină.
- Rata de infectare în București a ajuns marți la 5,57, față de 4,95 la mia de locuitori cu o zi în urmă, conform datelor transmise de către autorități.
Când se închid școlile – Scenariile de funcționare
Scenariul 1 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori:
Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Scenariul 2 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității:
– a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
– b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.