Sari direct la conținut

Austria, şocată de o încălcare „masivă” a spaţiului său aerian de către o aeronavă a NATO

HotNews.ro
Austria, şocată de o încălcare „masivă” a spaţiului său aerian de către o aeronavă a NATO

Un avion Boeing C-17 a încălcat „masiv” spaţiul aerian austriac vineri, susţine Ministerul Apărării de la Viena, potrivit DPA și Agerpres.

Aeronava a survolat lacul Attersee, de lângă Salzburg, la o altitudine de numai 1.000 de metri, în locul celei regulamentare de circa 10.000 de metri.

Avionul s-a comportat „ca un şofer care conduce pe contrasens pe autostradă” şi a pus în pericol grav aviaţia, a declarat un purtător de cuvânt.

Avionul a fost escortat de două aeronave austriece Eurofighter în afara spaţiului aerian austriac, către Ungaria, unde este staţionată flota de C-17 a NATO.

Incidentul de vineri a reprezentat cea mai gravă încălcare a spaţiului aerian austriac din ultimii 20 de ani, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Austria nu e membră a NATO, dar colaborează, în cadrul unui parteneriat special, cu alianța militară.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro