REPORTAJ. România și Bulgaria îți oferă ocazia să mergi cu unul dintre cele mai „lente” trenuri internaționale din 2024, cu viteză de la anii 1900: 10 ore cu viteză medie de 26 km/h + Vagoanele bulgărești sunt peste cele ale CFR

„Cum să faci așa ceva?” „Nu ai toate țiglele pe casă!!!”. Au fost câteva dintre replicile venite de la prieteni când le-am spus că vom merge în vacanță la Veliko Târnovo…cu trenul. Viteze de secol XIX, vagoane decolorate și încinse, vameși care umpleau pungi de 50 de bani cu pașapoartele călătorilor…Cum este un drum cu trenul de la București în Bulgaria și care sunt părțile frumoase ale călătoriei?

Trenul antic româno-bulgar pleacă spre sud din Gara de Nord

Drumul București – Veliko Târnovo poate fi făcut cu mașina și în trei ore dacă nu este aglomerație pe șosea sau la vamă. Cu trenul, cei 257 km sunt parcurși în șapte ore (cu schimbare de tren într-un oraș bulgar denumit Gorna Oriahovița), dar, așa cum veți putea citi, călătoria poate dura zece ore. Dacă nu întârzie deloc trenul, viteza medie este de 37 km/h, dacă întârzie mult, scade spre 25 km/h, dar asta se întâmplă fiindcă trenul staționează mult.

Am ales trenul pentru că ne place. Cu soția am mers în 2008 de la Brașov la Cracovia în vagon standard de clasa a 2 a, pe când încă mai existau trenuri directe România – Polonia, iar drumul a durat 24 de ore la dus și 27 la întors (trei ore întârziere). Am mers și în Ungaria și Austria, iar la întors au fost tot trei ore întârziere. Aceste trei ore ne-au „urmărit” peste timp și au fost prezente și acum.

Călătoria cu un tren internațional are o doză de „romantism”: treci dintr-o țară în alta, vezi cum se schimbă peisajul, te uiți cum arată localitățile, în ce mod sunt diferiți oamenii din țara unde ai intrat. În trenul cu care ne-am dus erau mulți străini: spanioli, germani, francezi, olandezi și chiar și o americancă. Mulți străini fac lungi vacanțe în Europa mergând cu trenul și ajung și în Balcani.

Pe timp de vară circulă trenul internațional „România” care pleacă de la Gara de Nord la ora 10.47 și are trei vagoane: unul către Istanbul (vagon al TCDD, căile ferate din Turcia), unul către Varna (vagon CFR) și unul către Sofia (vagon de cl 2 al BDZ, căile ferate bulgare).

Pentru străini este o călătorie exotică „Balcan style”, pentru că foarte multe sunt diferite față de călătoriile feroviare moderne din Europa de Vest: vagoanele sunt mai vechi, vitezele sunt mai mici, toaleta este urât mirositoare, nu există nici vagon restaurant și pot fi și întârzieri de patru ore și nimeni nu te anunță ce se întâmplă.

Romantic, romantic, dar totul până la mersul la toaletă

Dar există și un bonus: poți deschide geamul, te poți uita afară la viteză mare și te răcorești, privind peisajul care defilează fie la viteze de secol XIX, fie, mai rar, la viteze mai decente. Cert este că pentru cei pasionați de trenuri, o călătorie cu geamul deschis este o raritate, dar și o mare plăcere, mai ales că în Europa Centrală și de Vest nu mai sunt aproape deloc trenuri de lungă distanță la care se deschid geamurile. Atenție mare la privitul pe geam: uneori crengile copacilor sunt foarte aproape de tren, așa că nu strică să fiți atenți și să vă feriți, dacă este nevoie.

Frumoasă a fost și trecerea Dunării, pe podul Giurgiu – Ruse unde trenul a avut 60-70 km/h.

Orice romantism se duce naiba când ai nevoie la baie. La plecare toaleta era curată, existau și săpunuri, însă acestea au dispărut până la Giurgiu, iar toaleta nu prea mai era acceptabilă, fiind urină pe jos. De apreciat că la Ruse o doamnă de la Căile Ferate Bulgare a venit și a strâns hârtiile și ambalajele din vagoane.

Geamurile nu stau deschise decât dacă le ții sau dacă te sprijini pe ele, iar ca soluție călătorii au pus PET-uri care să le împiedice să se închidă. Soluția este bună, se face curent și totul devine mult mai suportabil în aceste vagoane fără aer condiționat.

Unul dintre cele mai lente trenuri internaționale din Europa

De ce este acest tren printre cele mai lente „internaționale” din Europa? Sunt restricții de viteză, se stă la vamă și trenul de dus este strâns legat de cel de întors, fiindcă mersul este astfel gândit, încât cele două „perechi” de trenuri sunt în legătură și locomotiva diesel CFR Călători este pasată la Ruse de la un tren la celălalt.

La Gara de Nord ne-am urcat în vagonul bulgăresc unde aveam locurile, dar acel vagon nu era prevăzut cu aer condiționat, fiind vagon „în stil vechi” cu compartimente. Ne-am mutat în vagonul CFR Călători care urma să fie detașat abia peste cinci ore jumătate la Gorna Oriahovița, unde trebuia să coborâm și noi, pentru a lua alt tren.

Aerul condiționat a mers foarte bine până la Videle și binișor până la Giurgiu. După aceea a „murit” și s-a instalat o căldură sufocantă, așa că am revenit în vagonul bulgăresc unde puteam deschide geamurile. În vagonul de tip salon CFR nu se deschidea niciun geam.

Trebuie spus că vagoanele bulgărești, deși arată deplorabil pe dinafară, sunt mai confortabile la drum lung decât vagoanele de tip salon ale CFR Călători. Mulți pasionați de trenuri deplâng faptul că nu prea mai circulă aproape deloc în România clasicele vagoane cu compartimente și au dreptate, mai ales că la drum lung nu prea ai loc la picioare în vagoanele de tip salon.

De la București la Giurgiu sunt 115 km via Videle, iar trenul internațional întârzie zilnic minim 20 de minute, dar pot fi și peste 50 de minute din cauza restricțiilor de viteză și a lucrărilor de pe linie. Deși până la Ruse sunt 133 km din București, nu de puține ori drumul ajunge să dureze peste trei ore și jumătate… Viteza medie până la Giurgiu a fost 44 km/h, iar cea maximă, atinsă pentru câteva secunde, 103 km/h.

S-a deschis în iunie circulația pe ruta directă București – Grădiștea – Giurgiu, dar trenurile mai grele, cu locomotivă și vagoane, nu pot circula pe acolo din cauză că nu este stabil terasamentul în zona Daia. Abia după faza a doua a proiectului se va rezolva problema, adică nu mai repede de 5-6 ani.

La Ruse am ajuns după trei ore, iar trenul a plecat de acolo la timp, după ce a fost pusă la tracțiune o locomotivă electrică bulgărească, au mai fost atașate trei vagoane și ne-au fost controlate pașapoartele. Polițiștii de frontieră au luat pașapoartele tuturor pasagerilor, le-au verificat în birourile din gara Ruse și ni le-au adus 20 de minute mai târziu, Un control asemănător a fost făcut și în gara Giurgiu Nord.

Cum e prin Bulgaria cu trenul

Prin Bulgaria trenul nostru a parcurs 115 km până la Gorna Oriahovița, „nodul feroviar” unde am schimbat trenul. Nu a depășit 73 km/h, dar nici nu a avut porțiuni cu restricții de viteză, oprind în 7-8 gări. Față de România nu am văzut grămezi de gunoaie lângă calea ferată, iar gările erau mai îngrijite. Bulgarii au plantat pomi lângă calea ferată, astfel că aproape peste tot era un cordon verde care te făcea să crezi că traversezi păduri nesfârșite, deși nu era așa.

Trebuie spus că nici Bulgaria nu stă grozav la trenuri: vitezele medii sunt sub 50 km/h, între marile orașe sunt puține trenuri și chiar și cele mai rapide opresc în medie la 20 km. Sunt întârzieri dese, chiar dacă noi n-am avut parte de așa ceva, însă compania bulgară are un site unde arată în timp real ce trenuri întârzie și DE CE. Bulgarii au cumpărat și câteva locomotive noi, iar recent au adus în țară o „flotă” de vagoane germane second-hand despre care s-a scris că odorizantele s-au furat foarte repede.

La Gorna am schimbat trenul către Veliko Târnovo și am stat o oră într-o gară foarte mare, dar curată. Am luat un alt tren, iar până la Veliko Târnovo am făcut 22 de minute, intrarea în oraș fiind spectaculoasă datorită dealurilor și formațiunilor pietroase. Tunelul de dinainte de Veliko ne-a dus cu gândul la Predeal, deși eram la doar 140 de metri altitudine. Șapte ore am făcut de la București pe cei 257 km, dar măcar am ajuns la minut.

Când locomotivă nu e, nimic nu e

La întors drumul a durat zece ore, ceea ce înseamnă o viteză medie de 26 km/h, dar trebuie spus că mai mult de patru dintre cele zece ore au fost de staționare (așteptat locomotivă, tren de legătură, staționări cauzate de restricții de viteză).

Nu ne pare rău că am făcut călătoria, știam (parțial) la ce să ne așteptăm și a avut și aspecte frumoase (traversarea Dunării la Giurgiu, peisajele din Bulgaria). Îngrozitor de frustrant este să vezi cât de mult poate staționa în total acest tren internațional.

În vagonul CFR Călători Varna – București nu a mai funcționat aerul condiționat deloc, iar pe panoul electronic de control scria „avarie răcire” și nu s-a putut rezolva pe loc, deși un electrician a meșterit ceva. Era mult mai bine în „anticele” vagoane bulgărești unde am și stat.

Gara din Veliko Târnovo este mică, dar curată, trenul a venit la timp și am așteptat apoi o oră la marea gară de la Gorna unde se forma trenul către București, din vagoanele care erau aduse de diferite trenuri bulgărești de la Istanbul, de la Varna și de la Sofia. Dacă unul dintre aceste trenuri întârzie mult, întreg trenul internațional către România va întârzia mult.

Totul a mers bine până la Ruse, gara de frontieră de unde ar fi trebuit să plecăm în 45 de minute, însă unde am ajuns să stăm aproape trei ore și asta nu din cauza controlului de pașapoarte…ci din lipsă de locomotivă.

Cum spuneam, trenul internațional pleacă din București la 10.47 și ar trebui să ajungă la Ruse la 13.30 (dacă nu întârzie, ceea ce se întâmplă zilnic, fără excepție). Trenul din sens opus, cel care „culege” la Gorna vagoanele din Bulgaria, ar trebui să plece din Ruse la 14.15.

Ideea este că trenul spre București poate pleca doar după ce locomotiva CFR Călători a trenului București – Ruse – Sofia, trenul de dus, ajunge la Ruse. Într-o lume ideală ar fi 45 de minute, iar manevra de decuplare a locomotivei de la trenul de „dus” și de cuplare la cel de „întors” durează doar câteva minute. Cât de greu poate fi?

Problema când ne-am întors a fost că pe București – Videle trenul de dus care trebuia să ne aducă locomotiva la Ruse a întârziat mai mult de oră, timpii s-au prelungit la vama Giurgiu, iar trenul venit de la București a ajuns la Ruse cu vreo 90 de minute întârziere.

Am staționat 160 de minute la Ruse, fiindcă după ce a venit trenul din România, pasagerii acestuia au fost controlați primii la pașapoarte, iar apoi cei din trenul nostru. A fost de neprețuit scena în care doi polițiști de frontieră au strâns zeci de pașapoarte într-o simplă pungă de culoare violet, de 50 de bani, precum cele de la „Mega” sau „Carrefour”. S-au întors cu ele în simpatica pungă 25 de minute mai târziu.

Trebuie spus că și după Giurgiu întârzierea a tot crescut, fiindcă erau restricții de viteză și trenul nu a depășit 53 km/h până la Videle, iar după acea oprire trenul a avut un „zvâc” incredibil și a atins pentru un minut 100 km/h. Un pasager pe coridor a spus, glumind: „Vrea să arate că are cu ce!”. Nu a durat mult timp viteza minune, pentru că 3 minute mai târziu trenul s-a oprit.

După Videle a mai stat per total vreo jumătate de oră la Grădinari și Chiajna pentru a lăsa alte trenuri să treacă. Am ajuns după ora 20 în Gara de Nord, cu 172 de minute mai târziu. O oră și 24 de minute a făcut trenul pe ultimii 50 de km spre București, în timp ce în anii ’90 distanța era parcursă în 33 de minute…

Biletele au costat 500 de lei (dus-întors, pentru doi adulți și un elev).

TIMELINE Cum a arătat întoarcerea, pentru 257 km

• 10.15 Plecare din gara Veliko Târnovo
• 11.35 Sosire la gara Gorna Oriahovița, nod feroviar
• 11.36 Plecare la timp spre București, de la Gorna O, cu trenul internațional
• 13.30 Sosire la Ruse
• 16.11 Plecare din Ruse, cu două ore întârziere
• 17.10 Plecare din Giurgiu Nord
• 18.45 Plecare de la Videle
• 20.09 Sosire la București Nord

Distanțe: București Nord ( 0 km) – Videle (51 km) – Giurgiu (115 km) – Ruse (132 km) – Gorna (243 km) – Veliko Târnovo (257 km)