Sari direct la conținut

PSD pune umărul la planul lui Cîțu care vrea amânarea moțiunii USR-PLUS și AUR până după congresul PNL

HotNews.ro
Ciolacu, în Parlament, Foto: AGERPRES
Ciolacu, în Parlament, Foto: AGERPRES

Social-democrații vor participa, joi, la ședința Birourilor Permanente unde se decide un calendar al moțiunii de cenzură. După ce au lipsit de patru ori la ședințele BP-urilor, parlamentarii PSD asigură cvorumul pentru a-i ajuta pe liberali să blocheze dezbaterea moțiunii de cenzură până după congresul PNL din 25 septembrie. Mai exact, surse parlamentare susțin că PNL intenționează să propună data de 1 octombrie pentru votarea moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.

UPDATE ora 10.41 Moțiunea se citește în plen joi după-amiază, conform programului inițial, o decizie privind data dezbaterii și a votului s-a amânat după 15 septembrie.

UPDATE 10.26 UDMR a propus să se amâne dezbaterea moțiunii până la o decizie a Curții Constituționale pe sesizarea PNL, mai exact după data de 15 septembrie. Propunerea UDMR vine după ce, potrivit surselor parlamentare, după ce informațiile au apărut în presă liberalii și social-democrații ar fi renunțat la planul de a propune data de 1 octombrie pentru dezbaterea moțiunii de cenzură.

UPDATE ora 10.05 Ludovic Orban înaintea ședinței BR-urilor: Dacă există colegi de-ai mei care au avut o discuției cu PSD înseamnă că încalcă angajamentele pe care ni le-am luat față de cetățeni și încalcă toate deciziile luate de forurile de conducere ale partidului. (…) În cazul intervalului de trei zile de dezbatere a moțiunii de cenzură există o decizie a Curții Constituționale care spune că există o celeritate, nu se poate dezbate mai devreme de trei zile dar nici nu poate fi amânată până la calendele grecești dezbaterea. Atrag atenţia colegilor mei mai înfierbântaţi că au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării”.

UPDATE ORA 10.10 Ședința Birourilor permanente reunite a început. La ședință participă și reprezențanții PSD alături de PNL, USR-PLUS, AUR, UDMR, Minorități.

Potrivit surselor citate, au existat presiuni mari din partea liderilor PNL asupra membrilor Birourilor Permanente pentru a se putea asigura cvorumul la ședință. Singura soluție identificată a fost participarea parlamentarilor PSD la ședința BPR-urilor. De altfel, liderii PSD au evitat să facă declarații publice privind participarea la ședința BPR-urilor a paralmentarilor săi. Pe surse, social-democrații au recunoscut că vor participa la ședință pentru a asigura cvorumul.

Astfel, liderul de grup al PNL, Florin Roman va propune în ședința Birourilor Permanente reunite un calendar prin care dezbaterea și votul moțiunii de cenzură să se facă pe 1 octombrie. Liberalii se folosesc de prevederea constituțională care spune că dezbaterea moțiunii de cenzură se face după trei zile de la citirea în plen.

Totodată, liberalii din tabăra lui Florin Cîțu au convocat din nou ședința Biroului Politic al PNL la ora 9.00 joi, pentru a revoca decizia luată cu o zi înainte prin care se interzicea participarea membrilor PNL la orice ședință în care se discută moțiunea de cenzură. Inițial PNL dorea să boicoteze ședința BP-urilor și ședinșa de plen în care urmează să se citească moțiunea de cenzură.

Astfel, liberalii îi câștigă timp lui Florin Cîțu pentru a putea fi ales președintele PNL la congresul din 25 septembrie.

Mutarea PNL are loc în contextul în care inițial USR-PLUS și AUR intenționau să ceară în plenul reunit stabilirea calendarului de vot pentru moțiunea de cenzură. Cum PNL, PSD, UDMR și Minoritățile doreau să boicoteze plenul reunit, USR-PLUS ar fi reușit să treacă calendarul cu votul majorității parlamentarilor prezenți la ședință.

HotNews.ro a relatat în urmă cu câteva zile scenariile luate în calcul de către PNL și președintele Klaus Iohannis pentru rezolvarea crizei politice.

Reamintim că la ora 10:00 se vor reuni Birourile permanente pentru a stabili proiectul ordinii de zi şi a programului de lucru al şedinţei de plen reunit convocat de președinții celor două Camere ale Parlamentului pentru citirea moțiunii de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro