Țările NATO vor prezenta la summitul de la Washington un plan văzut ca „o punte de aderare” pentru Ucraina / SUA evită însă un cuvânt-cheie
„Aliații vor reafirma că viitorul Ucrainei este în NATO, vor face noi anunțuri semnificative cu privire la modul în care vom crește sprijinul militar, politic și financiar al NATO pentru Ucraina. Acest lucru face parte din puntea Ucrainei (procesul de integrare, n.r.) către NATO”, le-a spus oficialul american reporterilor.
Președintele SUA, Joe Biden, care depune eforturi să rămână un candidat viabil pentru realegere după prestația lamentabilă de la dezbaterea electorală împotriva republicanului Donald Trump, va fi gazda liderilor celor 32 de membri ai NATO începând de marți, la Washington.
Se așteaptă ca Biden să susțină o rară conferință de presă, la nivel individual, în timpul summitului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a făcut lobby fără succes pentru o invitație politică la summitul de la Vilnius din vara anului trecut ca Ucraina să adere la NATO, a declarat că summitul din acest an ar trebui să rezolve problema invitației de aderare adresată Kievului.
Înaltul oficial american a descris planul „punții către aderare” ca fiind destul de substanțial și că acesta va include coordonarea antrenamentelor, logistica și dezvoltarea forțelor.
„Acesta este un efort foarte serios de a aduce Ucraina într-o poziție (…) în care va fi pregătită încă din prima zi să își asume rolurile și responsabilitățile în cadrul alianței”, a mai spus oficialul.
Este de așteptat ca Zelenski să participe la summit. Ucraina a încercat, în ultima perioadă, să respingă înaintarea armatei ruse în zona Harkov.
Înaltul oficial american a mai spus că Statele Unite și unele dintre țările NATO vor anunța noi măsuri „menite să consolideze apărarea antiaeriană și capacitățile militare ale Ucrainei pentru a ajuta Ucraina să continue să se apere astăzi”.
Washingtonul evită totuși să se angajeze în privinţa aderării „ireversibile” a Ucrainei la NATO
Statele Unite ale Americii au promis vineri că summitul NATO de la Washington se va încheia cu o declaraţie comună de susţinere a procesului de aderare a Ucrainei la Alianţa Atlantică, dar au evitat să se angajeze să includă cuvântul „ireversibil”, aşa cum a solicitat Kievul, notează agențiile EFE și Agerpres.
„Sperăm că declaraţia finală a summitului, care încă se negociază, va include semnale foarte puternice de sprijin pentru aderarea Ucrainei şi, de asemenea, va sublinia importanţa ca Ucraina să realizeze reforme în chestiuni economice, de securitate şi democratice”, a explicat pentru presă o sursă din cadrul administraţiei preşedintelui democrat Joe Biden.
Aceeaşi sursă a evitat să răspundă la întrebarea dacă termenul „ireversibil” va fi inclus sau nu în comunicatul final, o solicitare expresă făcută de Volodimir Zelenski.
Poziţia administraţiei Biden este că declaraţia va conţine un „limbaj puternic” din care rezultă clar că Ucraina se va alătura NATO în viitor.
Nici intrarea rapidă a Ucrainei în NATO nu va fi discutată la summitul de săptămâna viitoare de la Washington, întrucât Statele Unite se opun aderării cât timp durează războiul, deoarece aceasta ar presupune existenţa unui conflict direct între Alianţa Atlantică şi Rusia.
Însă Kievul doreşte ca aliaţii să recunoască că viitoarea aderare a Ucrainei este un proces fără întoarcere.
Potrivit unor surse europene, aliaţii negociază limbajul comunicatului final şi îşi doresc să fie „cât mai puternic” pentru a-şi demonstra sprijinul pentru aderarea Ucrainei.
Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro