Numărul spitalelor afectate de atacul cibernetic crește. Atacatorii au trimis o cerere de răscumpărare de 157.000 de euro
Numărul spitalelor afectate de atacul cibernetic început ieri este în creștere. Incidentul de securitate cibernetică s-a confirmat, marți, la încă 5 spitale, anunță Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Există și o cerere de răscumpărare în valoare de 3,5 BTC (aproximativ 157.000 EURO).
În mesajul atacatorilor nu se specifică un nume de grupare care revendică acest atac, ci doar o adresă de e-mail. Atât Directoratul de Securitate Cibernetică, cât și alte autorități cu atribuții în domeniul securității cibernetice implicate în analiza acestui incident recomandă să nu se ia legătura cu atacatorii și să nu se plătească răscumpărarea cerută.
Cele 5 spitale la care s-a confirmat, marți, incidentul de securitate cibernetică:
- Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă”, București
- Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, Hunedoara
- Spitalul de Pneumoftiziologie Roșiorii de Vede
- Spitalul Orășenesc Băicoi
- Clinica Sante Călărași (clinică privată)
Spitalele care folosesc platforma Hipocrate, indiferent dacă au fost afectate sau nu, au primit încă de ieri din partea DNSC o serie de recomandări pentru gestionarea corectă a situației:
- Identificare sistemelor afectate și izolarea lor imediată de restul rețelei, cât și de la internet
- Păstrarea unei copii a mesajului de răscumpărare și orice alte comunicări de la atacatori. Aceste informații sunt utile pentru autorități sau pentru analiza ulterioară a atacului
- Să nu oprească echipamentul afectat. Oprirea acestuia va elimina dovezile păstrate în memoria volatilă (RAM)
- Să colecteze și să păstreze toate informațiile de tip jurnal relevante, de pe echipamentele afectate, dar și de la echipamente de rețea, firewall
- Să examineze jurnalele de sistem pentru a identifica mecanismul prin care a fost compromisă infrastructura IT
- Să informeze imediat toți angajații și să notifice clienții și partenerii de afaceri afectați cu privire la incident și amploarea acestuia
- Să restaureze sistemele afectate pe baza copiilor de rezervă a datelor, după ce s-a efectuat o curățare completă a sistemelor. Este absolut necesar să se asigure că backup-urile sunt neafectate, actualizate și sigure împotriva atacurilor
- Să se asigure că toate programele, aplicațiile și sistemele de operare sunt actualizate la ultimele versiuni și că toate vulnerabilitățile cunoscute sunt corectate
21 de spitale au fost afectate în urma atacului cibernetic de ieri. Spitalul de Pediatrie Pitești a fost afectat începând cu data de sâmbătă 10 februarie 2024. Celelalte spitale au fost afectate începând cu 11-12 februarie 2024:
- Spitalul Județean de Urgență Buzău
- Spitalul Județean de Urgență Slobozia
- Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța
- Spitalul Județean de Urgență Pitești
- Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța
- Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara
- Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare
- Spitalul Municipal Sighetu Marmației
- Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
- Spitalul Clinic Colțea
- Spitalul Municipal Medgidia
- Institutul Clinic Fundeni
- Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” București (IOB)
- Institutul Regional de Oncologie Iași (IRO Iași)
- Spitalul de Ortopedie și Traumatologie Azuga
- Spitalul orășenesc Băicoi
- Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București
- Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca
- Spitalul Clinic C.F. nr. 2 București
- Centrul medical MALP SRL Moinești
Conform datelor DNSC, celelalte 79 de unități din sistemul de sănătate au fost deconectate de la internet și asupra lor se desfășoară investigații suplimentare pentru a se stabili daca au fost (sau nu) ținta atacului.
Majoritatea spitalelor afectate au copii de siguranță a datelor de pe serverele afectate, cu date salvate relativ recent (1-2-3 zile în urmă) cu excepția unuia, ale cărui date au fost salvate cu 12 zile în urmă. Aceasta ar putea permite restaurarea mai facilă a serviciilor și a datelor.
DIICOT face cercetări in rem
DIICOT anunţă că face cercetări in rem pentru acces ilegal la un sistem, perturbarea funcţionării sistemelor informatice şi operaţiuni ilegale cu programe sau dispozitive informatice în cazul atacului cibernettic care a afectat luni activitatea mai multor spitale din Bucureăti şi din ţară. Cercetările au fost declanşate în urma sesizării a două societăţi comerciale care prestează servicii de mentenanţă a sistemului informatic integrat al spitalelor publice.
„La data de 12.02.2024, două societăţi comerciale care prestează servicii de mentenanţă a sistemului informatic integrat al spitalelor publice din România au sesizat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu faptul că, în zilele de 11 şi 12 februarie 2024, persoane neidentificate au atacat sistemul informatic integrat şi infrastructura hardware cu un virus de tip ransomware ce a avut drept consecinţă blocarea funcţionării acestui sistem şi a comunicaţiilor de orice fel, precum şi restricţionarea accesului la bazele de date informatice”, anunţă DIICOT, potrivit News.ro.
În cauza constituită au loc cercetări, in rem, privind săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem, perturbarea funcţionării sistemelor informatice şi operaţiuni ilegale cu programe sau dispozitive informatice.
„Precizăm că în acest moment nu pot fi furnizate informaţii suplimentare privind stadiul anchetei, fiind incidente dispoziţiile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001. Această etapă nu semnifică formularea unor acuzaţii împotriva vreunei persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor în vederea stabilirii corecte şi complete a stării de fapt şi adoptării în cauză a unei soluţii legale şi temeinice”, transmite DIICOT.
21 de spitale din Bucureşti şi din ţară au fost afectate luni de un atac cibernetic de tip ransomware.
O parte dintre spitale continuă să fie afectate și în cursul zilei de marți.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a precizat că este vorba despre un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii pentru mai multe spitale. Potrivit datelor disponibile luni seară, au fost afectate 21 de spitale. Celelalte 79 de unităţi din sistemul de sănătate au fost deconectate de la internet şi se fac investigaţii suplimentare.
Foto: Dreamstime.com.