Sari direct la conținut

Un turist a fost ucis de elefanți în Parcul Naţional Pilanesberg după ce s-a oprit să le facă fotografii

HotNews.ro
Un turist a fost ucis de elefanți în Parcul Naţional Pilanesberg după ce s-a oprit să le facă fotografii
Elefant fotografiat de un turist, FOTO: Gibbon / Alamy / Profimedia

Un turist spaniol a murit călcat în picioare de un elefant după ce a coborât din maşină pentru a face poze într-un parc sud-african din apropiere de Johannesburg, au anunţat marţi autorităţile, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Conducerea parcului a anunțat că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost atacat duminică dimineaţa în Parcul Naţional Pilanesberg, foarte frecventat datorită celor circa 50.000 de hectare de faună sălbatică, aflate la doar 200 de kilometri de capitala economică a Africii de Sud.

Victima, logodnica sa şi alte două femei conduceau propria maşină prin rezervaţie când au observat trei elefanţi şi trei pui de elefant, a precizat poliţia.

„Primele date sugerează că bărbatul a oprit vehiculul, a coborât şi s-a apropiat de elefanţi pentru a face poze”, a declarat purtătorul de cuvânt a poliţiei, Sabata Mokgwabone. „Elefanţii l-ar fi atacat şi ucis”, a adăugat acesta.

Potrivit lui Pieter Nel, responsabil pentru conservare la Oficiul pentru parcuri şi turism al provinciei North West, conducătoarea turmei a devenit „agitată” văzând bărbatul apropiindu-se. Este „normal” ca elefanţii să „îşi apere puii”, a adăugat el.

„Mulţi turişti nu sunt conştienţi de pericole şi nu realizează cât de periculoase pot fi aceste animale”, a continuat el.

Celelalte ocupante ale maşinii, toate originare din Johannesburg, au scăpat nevătămate, a precizat poliţia, care a deschis o anchetă.

Atacurile elefanţilor nu sunt rare în regiune. În 2021, un presupus braconier a fost ucis de elefanţi în celebrul Parc Naţional Kruger din Africa de Sud.

Anul trecut, 50 de persoane au fost ucise şi 85 rănite de animale sălbatice, în principal elefanţi, în statul vecin Zimbabwe.

Pilanesberg şi alte parcuri sud-africane solicită vizitatorilor care se plimbă prin rezervaţii să ţină geamurile vehiculelor închise şi să nu coboare din maşini.

INTERVIURILE HotNews.ro