Sari direct la conținut

Incendiu de proporții într-o pădure din Mehedinți. Pompierii primesc apa cu ATV-urile pădurarilor

HotNews.ro
Masini de pompieri, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Masini de pompieri, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Circa 120 de hectare de pădure din Parcul Natural Porțile de Fier au fost cuprinse de un incendiu, intervenția pompierilor fiind îngreunată de relieful accidentat, astfel că apa este transportată cu ATV-urile. MApN a trimis două avioane ca să ajute la stingerea incendiului, potrivit News.ro.

ISU Mehedinţi a anunţat, inițial, o intervenţie pentru stingerea unui incendiu de litieră în zona localitatii Sviniţa, însă dimensiunea incendiului și dificultatea intervenției a determinat suplimentarea efectivelor și mijloacelor angajate.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat, în regim de urgenţă, ca două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor, să acţioneze în zona fondului forestier. Cele două aeronave au decolat astăzi din Baza 90 Transport Aerian Otopeni în jurul orelor 12.30, respectiv 14.30.

Romsilva a precizat că incendiul din judeţul Mehedinţi se manifestă într-o pădure valoroasă de pin din zona de protecţie a Parcului Natural Porţile de Fier.

„Pompieri militari, colegii noştri de la Administraţia Parcului Natural Porţile de Fier şi de la Ocolul Silvic Orşova din cadrul Direcţiei Silvice Mehedinţi fac eforturi deosebite să localizeze şi să stingă un puternic incendiu de pădure care afectează o pădure valoroasă de pin din zona de protecţie integrală a Parcului Natural Porţile de Fier. Izbucnit joia trecută, incendiul a afectat iniţial două hectare de pădure de pin cu vârsta de circa 120 de ani în UP II Şviniţa”, au transmis, marţi, oficialii Romsilva.

Potrivit acestora, ulterior, pe fondul secetei prelungite şi a vântului puternic, incendiul s-a extins.

„În ciuda eforturilor depuse de pompieri, angajaţi ai parcului natural, silvicultorii Ocolului Silvic Orşova şi ai voluntarilor din localitatea Şviniţa, în prezent incendiul afectează circa 120 de hectare, mai multe parcele de pădure de pin, poieni învecinate şi păşunea împădurită a localităţii Şviniţa.

În zona afectată accesul este dificil, terenul fiind accidentat, cu pante între 25 şi 40 de grade, făcând imposibilă intervenţia mijloacelor auto ale pompierilor militari, apa fiind transportată de la maşinile pompierilor cu ATV-urile colegilor noştri de la parcul natural şi ocolul silvic”, a mai transmis sursa citată.

În prezent, pentru localizarea şi stingerea incendiului acţionează 50 de persoane, pompieri militari, rangeri şi angajaţi ai Parcului Natural Porţile de Fier şi ai Ocolului Silvic Orşova.

Un alt incendiu a avut loc în Parcul Național Porțile de Fier și în urmă cu trei ani, când suprafața afectată a fost de 6 hectare de pădure de rășinoase.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro