A câștigat Macron pariul dizolvării Adunării Naționale? În orice caz nu l-a pierdut (Analiza)

Am văzut multe comentarii despre rezultatele recentelor alegeri franceze. Distanța geografică și culturală care ne separă de această țară duce în mod firesc la erori de apreciere. De aceea m-am gândit că ar fi util să scriu acest text format din date factuale și aprecieri personale asupra scrutinului care tocmai s-a încheiat. Totul sub formă unor întrebari și răspunsuri.

1. Cum se explica victoria extremei drepte (Rassemblement National, prescurtat RN) la alegerile europene? Sunt doua cauze principale :

A) Presedintele Macron Sunt mai multe aspecte de subliniat aici.
a) Esecul partidelor moderate traditionale. Succesul neaspteptat al lui Macron la prezidentialele din 2017 a coincis cu o infrangere istorica a partidelor moderate – Partidul Socialist (PS, de stanga) si Partidul Rebublican (LR, de dreapta). Votantii au aderat la „noua politica” propusa de Macron satui de promisiunile partidelor moderate istorice care se voilatilizau dupa alegeri. Astfel partidul presedintelui a obtinut 361 de mandate din 577 in timp ce LR a scazut la in jur de 100 iar cel socialist doar 45 fata de cele 286 anterioare ! Aceast dezastru electoral a lasat spatiu liber pentru partidele extreme care au devenit principala forta de opozitie in anii ulteriori. De la 8 deputati in 2017 RN a ajuns la 80 in 2022. Iar de la 17 deputati in 2017 extrema stanga (LFI, La France Insoumise) a crescut la 75 in 2022.

b) Politica lui Macron. Venit în politica din domeniul financiar bancar, Macron a promovat o politica pragmatica de centru dreapta, deja de pe vremea cand era ministru al economiei (în timp ce unii compatrioti il considera in mod absurd stangist). Reducerea deficitului public, scaderi de impozite, reforma pensiilor si suprimarea unor regimuri speciale de pensie, reducerea somajului sunt obiectivele afisate si in buna parte realizate ale mandatului sau. Politica sa este exact opusul uneia populiste. Dar, în conditiile deteriorarii economice generale datorita pandemiei si razboiului din Ucraina si al inflatiei asociate, numarul de persoane sub pragul de saracie a crescut. Acesti votanti s-au indreptat in mod natural catre extreme. Doar 7% dintre muncitori (necalificati si calificati dar fara studii superioare) au votat pentru partidul sau. Politica pragmatica a lui Macron a intrat in contradictie si cu aspiratiile electoratului tânar. Ecologia, bunaoara, nu s-a numarat printre prioritatile sale. Doar 9% dintre votantii partidului sau au sub 24 de ani ! Mai cu seama, perceptia generala este ca acea „politica altfel” promisa de Macron in 2017 pur si simplu nu a existat. c) Personalitatea lui Macron. Pe langa faptul ca nu e populist Macron nu e nici un politician popular. E lipsit de umor si atitudinea lui uneori aroganta si elitista nu i-a servit cauza. Un exemplu emblematic este cel in care in timpul unei bai de multime, i s-a adresat unui somer care i se plangea ca nu gaseste de lucru cu: „e suficient sa traversez strada si o sa va gasesc un servici”. Este un politician detestat mai ales de catre tineri ceea ce este o culme pentru cel mai tânar presedinte din istoria Frantei. Nu stim în ce masura e constient de acest lucru, dar cert este ca intre cele doua tururi de scrutin a evitat aparitiile publice fiindca probabil i s-a spus ca e mai bine asa.

B) Transformarea Frontului National: Partidul de exrema dreapta a obtinut in mod connstant intre 10 si 15 procente de la mijlocul anilor 80 pana acum vreo 10 ani. Condus de Jean-Marie Le Pen, tatal actualei presedinte, partidul plafona la acest scor si din cauza pozitiilor in mod afisat xenofobe si uneori antisemite („Camerele de gazare au fost doar un detaliu in istoria celui de-al doilea Razboi Mondial”). Sub presedinta lui Marine Le Pen partidul si-a schimbat nu numai numele ci si strategia incercând sa atraga si o parte din electorii dreptei clasice. O miscare reusita: dupa alegerile europene partidul de dreapta clasic (LR) s-a scindat, presedintele lui facand o alianta cu RN (17 deputati proaspat alesi ai acestei factiuni). O consecinta a acestei recentrari este aparitia unui nou partid nou la dreapta extremei drepte (Reconquête). Aceste voturi nu sunt pierdute insa pentru RN fiindca partidul mai sus mentionat nu are capacitatea de-a castiga deputati, cel putin deocamdata. Fireste, schimbarea de strategie nu a schimbat ADN-ul xenofob al RN ci doar l-a pus in surdina. Intre cele doua tururi multi candidati RN s-au confruntat cu astfel de acuzatii bazate pe declaratii trecute.

2. De ce a dizolvat Macron Adunarea Nationala ? Putem doar banui raspunsul ghidandu-ne si dupa declaratiile presedintelui.

A) Pentru a crea o mobilizare „republicana” anti-RN. Aceasta este explicatia pe care o da presedintele. Exista intr-adevar o traditie de coalitie republicana contra extremei dreapte înca de pe vremea lui Jean-Marie Le Pen care s-a atenuat odata cu schimbarea de strategie a RN evocata mai sus. Socul emotional creat de dizolvare a reactivat acest reflex.

B) Pentru a evita sa dea puterea extremelor in 2027. Si acest motiv a fost evocat de presedinte, mai mult pentru RN. O continuare a guvernarii minoritare actuale in conditiile infrangerii drastice a partidului prezidential la europene ar fi fost posibila doar daca s-ar fi produs un viraj populist. Dar asa cum am spus mai sus Macron nu este genul acela de politician. Alternativa ar fi fost continuarea adoptarii legilor importante prin asumarea raspunderii in Parlament, subiect de contestatie vehementa a opozitiei si foarte rau vazut de populatie (a se compara cu guvernarea româneasca prin ordonante de urgenta pe care n-o contesta nimeni NB !). Erodarea partidului prezidential ar fi continuat si asa cum am subliniat, opozitia e formata in principal din extreme cu precadere cea dreapta. Ajungem in sfarsit si la motivul principal in opinia mea

C) Maximizarea sanselor partidului de centru în 2027. Centrul politic are deja un candidat relativ popular pentru presedentie in persoana fostului premier Edouard Philippe. In conditiile in care guvernarea minoritara Macron ar fi continuat nu ar fi avut nici o sansa. Asa însa, daca stanga castigatoare a alegerilor se va eroda la guvernare si vaccinul mobilizarii anti-RN va avea efect pana atunci, e foarte posibil ca probabilul succesor al lui Macron în centrul politic sa castige. Mai cu seama in conditiile în care Macron va disparea de pe scena (vezi punctul 1C mai sus).

3. A castigat extrema stanga alegerile (si deci e si mai rau )? Iata un mod cat se poate de …. authoton de-a interpreta rezultatul pe cheia de gandire simplista. Stanga = comunism = rau de tot. Raspunsul la intrebare este NU. Iata de ce

A) In coalitia actuala a Frontului Republican Partidul Socialist (moderat) are o pondere echivalenta cu cea a extremei (LFI). Mai mult decat atat, PS care fusese aproape distrus de ascensiunea lui Macron, a luat 13% la alegerile europene fata de doar 9% pentru extrema stanga LFI. Singurul motiv pentru care cele doua partide sunt relativ egale la europarlamentare este numeric : cand s-a facut coalitia s-a tinut seama de deputatii deja alesi in mandatul anterior la desemnarea candidatilor.

B) Presedintele LFI Melenchon este foarte contestat in coalitia de stanga si uneori chiar in propriul partid: 4 parlamentari LFI proaspat alesi vor parasi partidul. El nu poate fi asadar premier.

C) Stanga nu are majoritate absoluta si deci are nevoie de ajutorul centrului pentru a guverna. Or Melenchon este detestat evident si in zona centrului. Este deci obligatoriu pentru stanga sa propuna un premier moderat.

A castigat Macron pariul dizolvarii ? Raspunsul aici este incert. În orice caz

A) Nu l-a pierdut. O victorie a RN ar fi aruncat tara intr-o perioada de turbulente sociale cu consecinte greu de imaginat. Probabil ca Macron a luat în calcul si acest scenariu gandindu-se ca in situatia respectiva ar fi fost perceput ca o contra-putere democratica salutara (vezi 2C). În acelasi timp rolul celui care a dus la ascensiunea la putere a RN ar fi fost o pata greu de sters pe biografia lui si pe cea a familiei sale politice.

B) Pe plan personal nu putem vorbi de un succes. In regimul constitutional francez presedintele este cel care decide si guvernul ii executa ordinele. Asta daca are majoritate. In ultimii sai ani de mandat rolul lui Macron se va diminua în mod inevitabil. Mai mult decât atat, stanga a promis anularea reformei pensiilor, una dintre principalele sale prioritati. Dupa doua mandate, nu cred ca va lasa în memoria publica o impresie pozitiva.

C) In plan politic pe termen mediu ar putea fi un castig major daca se intampla scenariul din 2C). Adica coalitia eterogena de stanga face o guvernare minoritara cu sprijin de la centru si se erodeaza pana in 2027 facand din partidul de centru dreapta si probabilul sau candidat Edouard Philippe principala alternativa democratica de guvernare.

In loc de concluzie. Pana cand vom vedea ce se va întampla în Franta în viitor putem reflecta la lectiile pe care le-am putea învata noi din toata aceasta tarasenie. Si o sa pastrez acelasi format pentru a le formula.

A) Ca ne place Macron sau nu, ca aprobam miscarea lui riscanta sau nu (eu unul am fost extrem de sceptic), trebuie sa recunoastem ca e un act de curaj. A renuntat in orice caz la o majoritate parlamentara care il facea sef al guvernului pentru a lasa electorii sa-si spuna parerea. Cati dintre politicienii nostri ar fi fost capabili de asa ceva ? In tara in care un guvern minoritar (sau nu) poate sa guverneze prin OUG evitand orice cenzura parlamentara. Ceea ce si face, fiindca poate. – Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Mihai Damian este conferentiar la Facultatea de Matematica din Strasbourg, colaboreaza cu analize la contributors.ro