”Minunea de 16 ani” Lamine Yamal despre eurogolul marcat: „Când îți pleacă din picior, știi deja unde va ajunge”
Spectaculosul Lamine Yamal, ales omul meciului și autorul golului egalizator împotriva Franței în semifinala Euro-2024, marți, la Munchen, l-a numit „cel mai special” gol al tinerei sale cariere, potrivit AFP.
„Nu știu dacă este cel mai frumos gol al turneului, dar pentru mine este cel mai special”, a declarat Lamine Yamal la o conferință de presă, precizând că este „foarte fericit că s-a calificat în finală”.
„Genul ăsta de șut, când îți pleacă din picior, știi deja unde va ajunge”, a adăugat aripa spaniolă, care a devenit cel mai tânăr jucător care a marcat într-un meci de Campionat European, la 16 ani și 362 de zile.
„Din minutul 60, mă gândeam „merg în finală”, doar la asta mă gândeam. În timpul ultimei ediții, am urmărit meciurile într-un centru comercial cu prietenii”, a explicat el.
La fel ca la U 17, tot împotriva Franței
Presa spaniolă a comparat imediat execuția sa cu stângul cu golul marcat împotriva Franței la Euro U17 în urmă cu un an.
„Nu m-am gândit la asta pe moment, dar apoi mi s-a spus că a fost un gol asemănător, dar acesta este chiar mai bun”, a declarat el.
Jucătorul Barcelonei, care va împlini 17 ani pe 13 iulie, în ajunul finalei, vrea să sărbătorească în cel mai bun mod posibil: „I-am spus deja mamei mele să nu-mi dea nimic de ziua mea, dar să fiu în finală și să o câștig ar fi ceva minunat”.
„Așa cum am spus din prima zi, obiectivul nostru este să câștigăm acest Euro. Vom face tot posibilul să aducem cupa înapoi în Spania și ne vedem în curând la Madrid”, a adăugat el.
În zona mixtă, mijlocașul spaniol Rodri l-a lăudat pe adolescentul catalan: „Sunt foarte mândru de Lamine. Oamenii vor ține minte golul, performanța stelară a acestui băiat de 16 ani. Are un viitor strălucit în față, dar l-am felicitat pentru angajamentul său defensiv, pentru prestația sa generală și pentru ajutorul constant pe care l-a oferit. Jos pălăria pentru el, serios”.