Sari direct la conținut

Codul roșu de caniculă ar putea fi prelungit dincolo de marți. Anunțul ministrului Mediului

HotNews.ro
Canicula, Foto: Dezzor, Dreamstime.com
Canicula, Foto: Dezzor, Dreamstime.com

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că se ia în calcul prelungirea codului roşu de caniculă în România şi pentru ziua de miercuri, el precizând că este cel mai intens şi mai lung val de caniculă de cod roşu şi cel mai extins la nivelul ţării.

Ministrul a declarat sâmbătă, într-o intervenţie la postul Digi 24, că se ia în calcul inclusiv prelungirea codului roşu de caniculă în România şi pentru ziua de miercuri, din datele obţinute în fiecare oră.

„Este cel mai intens şi mai lung val de caniculă de cod roşu şi, în acelaşi timp, cel mai extins la nivelul ţării şi nu excludem să avem un record şi în luna iulie, aşa cum în luna iunie am avut cea mai călduroasă astfel de lună din istoria măsurătorilor ANM, adică din ultimii 120 de ani. E posibil, dacă o ţinem tot aşa, să avem un record similar şi în luna iulie”, a precizat Mircea Fechet, potrivit News.ro.

El a mai spus că anul trecut, 2023, a fost de asemenea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor ANM.

Amintim că Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat coduri roșii de caniculă în cea mai mare parte a țării până marți, avertizând că valul de căldură care acoperă România va continua și în zilele ce vor urma.

Sursă foto articol: Dezzor, Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro