Sari direct la conținut

Cum ne protejăm pe cod roșu de caniculă? Sfaturile medicului pentru a trece peste zilele cu temperaturi de peste 40 de grade 

HotNews.ro
Caniculă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Caniculă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Astăzi intră în vigoare, în București și mai mult de jumătate din țară, un cod roșu de caniculă. Hidratarea și alimentația corectă, evitarea deplasărilor la amiază sau reducerea lor, pe cât posibil, doar la cele absolut necesare, îmbrăcămintea lejeră și folosirea corectă a aerului condiționat sunt principalele recomandări ale medicilor. 

4 litri de apă pe zi pentru un adult

Una dintre recomandările-cheie pentru aceste zile este legată de consumul de apă: dacă într-o zi obișnuită un adult ar trebui să consume în jur de 2 litri de apă, pe caniculă necesarul de apă se dublează, pentru a compensa pierderile. Prin urmare, este nevoie de aproape 4 litri de lichide pe zi, iar pentru cei care transpiră foarte mult la locul de muncă este recomandată apa minerală, explică, pentru HotNews, medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naţionale de Medicină a Familiei. 

Despre persoanele vârstnice sau care iau anumite medicamente, cum ar fi medicamentele hipertensive, medicul Gindrovel Dumitra spune că acestea pot avea senzație de „sete tăiată”. „E recomandat să consume apă și să nu se bazeze pe propriile simțuri: adică să nu aștepte neapărat să le fie sete, pentru că, la aceste persoane, senzația de sete este mult diminuată”, explică medicul. 

Persoanele din categoriile considerate cu risc – atât copiii mici, cât și persoanele cu vârsta peste 60 de ani care suferă de afecțiuni cronice, în special boli cardiovasculare, diabet zaharat, gută sau boală renală cronică – trebuie să evite deplasările în perioada de maximă intensitate a radiației solare – între orele 11:00 și 16:00, mai spune medicul Gindrovel Dumitra. 

Cum ne îmbrăcăm în zilele caniculare

Atât în cazul persoanelor vulnerabile, cât și al celor sănătoase, alimentația trebuie să se bazeze, în această perioadă, pe cât mai multe fructe și legume. Acestea ne aduc vitamine și oligominerale, pe care le pierdem prin transpirație și ne ajută foarte mult să compensăm aceste pierderi.

Pe lângă sfaturile de mai sus, persoanele active, care în aceste zile trebuie să meargă la serviciu sau chiar să lucreze în aer liber, ar trebui să fie atente să aibă o îmbrăcăminte corespunzătoare, de culoare deschisă, astfel încât să nu absoarbă radiația solară, ci să o respingă. De asemenea, să poarte pe cap o protecție – pălărie, șapcă sau altceva. Iar îmbrăcămintea ar trebui să acopere tot corpul, ceea ce înseamnă cămașă cu mânecă lungă, dintr-un material lejer, și nu cămașă cu mânecă scurtă sau pantaloni scurți, este recomandarea medicului Gindrovel Dumitra. 

Ministerului Sănătății: reduceți deplasările la cele esențiale!

Și Ministerul Sănătății a emis, joi, o serie de recomandări pentru zilele cu temperaturi deosebit de ridicate care ne așteaptă. 

Recomandări generale pentru situațiile de cod roșu:

  • Reduceți deplasările la cele esențiale.
  • Nu vă deplasați între orele 11 -17.
  • Consumați lichide între 2-4 litri pe zi.
  • Nu consumați alcool.
  • Dacă faceți tratamente pentru afecțiuni cronice, luați-vă medicamentele în mod regulat, cu multă apă.
  • Nu scoateți afară copiii sub 3 ani decât înainte de ora 9 dimineața și după ora 20.
  • Evitați mâncărurile grele și mesele copioase.
  • Folosiți serviciile medicale spitalicești sau de urgență doar în cazuri justificate; pentru problemele curente de sănătate anunțați telefonic medicul de familie.

Recomandări pentru populația generală:

  • Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 10:00 – 18:00.
  • Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
  • Dacă nu aveți aer condiționat în locuință sau la locul de muncă, petreceți 2-3 ore zilnic în spații care beneficiază de aer condiționat (magazine, spații publice, cinematografe).
  • Pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă.
  • Purtați pălării de soare, haine lejere și largi, din fibre naturale, de culori deschise.
  • Beți zilnic cel puțin 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute.
  • Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
  • Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai sau cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
  • Consumați fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece conțin o cantitate mare de apă.
  • O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar cu apă.
  • Evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc.).
  • Aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități) oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.
  • Păstrați contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități. Interesați-vă de starea lor de sănătate!

Cum putem să limităm creșterea temperaturii în locuințe:

  • Închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele și/sau draperiile.
  • Țineți ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuință.
  • Deschideți ferestrele seara târziu, noaptea și dimineața devreme, provocând curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuință.
  • Stingeți sau scădeți intensitatea luminii artificiale.
  • Închideți orice aparat electrocasnic de care nu aveți nevoie.

Recomandări pentru persoanele vârstnice și cu afecțiuni cronice:

  • Realizarea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de apărare a organismului.
  • Hidratare corespunzătoare cu apă, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe.
  • Alimentația va fi formată predominant din legume și fructe proaspete.
  • Se vor consuma alimente proaspete numai din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile.
  • Se recomandă evitarea consumului de alcool și cafea în timpul caniculei.
  • Se va evita circulația în perioadele de vârf ale caniculei, iar dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte ușoară precum și pălărie de protecție pe cap.
  • Persoanele care suferă de anumite afecțiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioadele caniculare persoanele cu afecțiuni cronice, cardiovasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să ia legătura ce medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice.
  • Menținerea cu rigurozitate a igienei personale.

Recomandări pentru persoanele care prin natura activității lor depun un efort fizic deosebit:

  • Se va încerca dozarea efortului în funcție de perioadele zilei și se va evita excesul de efort în vârf de caniculă. Dacă valorile de căldură sunt foarte mari se va proceda la stoparea activității.
  • Se va asigura hidratarea corespunzătoare cu apă minerală, apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanți.
  • Este total contraindicat consumul de cafea și alcool în această perioadă.
  • Utilizarea unui echipament corespunzător, din materiale naturale și echipament pentru protejarea capului de efectele căldurii excesive.
INTERVIURILE HotNews.ro