Un traficant de persoane a lovit în plin cu mașina șase trecători în timp ce fugea de poliția germană. Patru victime sunt în stare gravă
- Andrei Georgescu
Un presupus traficant de persoane aflat la volanul unei maşini a rănit şase trecători, dintre care patru grav, în timp ce fugea de poliţie într-un oraş din apropiere de graniţa dintre Germania şi Austria, informează duminică DPA, preluată de Agerpres.
Trecătorii răniţi în incidentul de sâmbătă seara veniseră la festivalul Donau in Flammen (Dunărea în flăcări) organizat în oraşul german Vilshofen, la circa 20 kilometri de graniţă.
Şoferul, un georgian în vârstă de 24 de ani, i-a lovit după ce vehiculul pe care îl conducea a derapat la un viraj. Bărbatul a abandonat în cele din urmă maşina şi şi-a continuat cursa pe jos, fiind ulterior capturat de aceştia din urmă. Doi ofiţeri au fost uşor răniţi.
Poliţia a găsit în maşina abandonată opt persoane, între care cinci copii între trei şi 14 ani, toţi străini fără acte.
Cei şase trecători răniţi, trei femei şi un bărbat cu vârste între 18 şi 21 de ani, o fată de 15 ani şi un băiat de 11 ani, au fost transportaţi la spital.
Câteva mii de oameni au venit la festivalul Donau in Flammen, care a cuprins spectaculoase focuri de artificii pe malul fluviului.