Sari direct la conținut

Șefa ANM, despre cea mai călduroasă lună: Există o probabilitate foarte mare ca până spre finalul lui iulie să vorbim de un nou record

HotNews.ro
Canicula, Foto: Marc Bruxelle / Alamy / Alamy / Profimedia
Canicula, Foto: Marc Bruxelle / Alamy / Alamy / Profimedia

Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat duminică, despre valul de căldură, că există o probabilitate foarte mare ca până spre finalul lunii iulie să vorbim de un nou record, după luna iunie care a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meterologice din ţara noastră, transmite News.ro.

„În acest an deja înregistrăm noi recorduri, după o lună iunie, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meterologice în ţara noastră, dar şi la nivel mondial. Iată că, acum, avem un al doilea val de caniculă, mai intens, de lungă durată şi persistent, cu extindere în aproape toată ţara. Nu se încheie, am actualizat estimările pentru luna lui cuptor şi există o probabilitate foarte mare ca cel puţin până spre finalul lunii să consemnăm temperaturi, în medie, mai ridicate decât în mod obişnuit, astfel încât să vorbim de un nou record”, a spus Elena Mateescu, la Digi24.

Directorul ANM a precizat că „această săptămână înregistrează abaterile termice cel mai ridicate”.

„Vorbim de temperaturi de până la 7 grade Celsius, fiind se pare cea mai călduroasă săptămână, după care semnalul pentru următoarea săptămână, 15-22 iulie, să menţină aceeaşi evoluţie, mai scad uşor abaterile la 5 grade, dar tot o săptămână caldă şi chiar spre finalul săptămânii să vorbim de temperaturi ridicate, mai ales în partea de sud a ţării”, a subliniat reprezentanta ANM.

Mateescu a mai afirmat că din păcate, ploile sunt insuficiente, în condiţiile în care vorbim deja despre un fenomen de secetă pedologică extremă şi puternică în bună parte din ţară, exceptând areale restrânse din partea de vest, centru şi nord a ţării.

„Este posibil ca până la sfârşitul lunii să nu consemnăm precipitaţii care să refacă rezerva de apă la valori favorabile, este un an dificil, o vară dificilă pentru agricultură, cu temperaturile foarte ridicate şi intervalurile lungi în care vorbim de temperaturi mai mai mari de 32 de grade şi nu în ultimul rând precipitaţiii insuficiente. Se menţine această tendinţă, pentru 2024, ca fiind unul dintre cei mai secetoşi ani, dar în acelaşi timp, cu siguranţă va înscrie un nou record în topul anilor cei mai călduroşi, şi în ţara noastră”, a mai arătat Mateescu.

INTERVIURILE HotNews.ro