Sari direct la conținut

Administraţia Prezidenţială: „Preşedintele a primit cererea de revocare a lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei şi o analizează”

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presidency.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a primit cererea prim-ministrului Florin Cîţu de revocare a lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei şi o analizează, a anunţat Administrația Prezidențială.

„Preşedintele a primit cererea de revocare şi o analizează. Revenim cu informaţii”, au transmis reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale.

În cazul miniştrilor Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi Finanţelor, Alexadru Nazare, preşedintele a semnat decretele de revocare în mai puţin de două ore de la anunţul premierului referitor la demiterea acestora, potrivit News.ro

Revocarea devine efectivă după ce preşedintele semnează decretul în acest sens, care este apoi publicat în Monitorul Oficial.

Stelian Ion a fost revocat din funcţia de ministru al Justiţiei, a anunţat premierul Florin Cîţu, care a precizat că a informat coaliţia în legătură cu această decizie, pe care şi-o asumă. Revocarea a fost determinată de disputa privind avizul pentru Programul Anghel Saligny, destinat comunităţilor locale, în valoare de 50 de miliarde de lei.

Florin Cîțu a făcut apel la USR-PLUS să nu iasă de la Guvernare. Interimar la Justiție va fi Lucian Bode.

USR PLUS a reacționat după și a anunțat că își retrage sprijinul politic pentru premierul Cîțu, pe care-l acuză că a aruncat țara în criză politică.

În situația în care discuțiile din Coaliție vor eșua în propunerea unui nou premier, USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro