Sari direct la conținut

Program educațional inovator la ASE: Studenții se pregătesc pentru provocările carierei

Program educațional inovator la ASE: Studenții se pregătesc pentru provocările carierei
Accenture Lab Foto: Accenture

În anul universitar 2023-2024, Accenture a oferit studenților de la Academia de Studii Economice din București (ASE) o serie de cursuri și evenimente educaționale de top, organizate la Accenture Student Lab din cadrul ASE. Aceste activități au avut un rol important asupra dezvoltării profesionale a studenților, oferind oportunități de învățare practică și conectare cu specialiști din industrie.

Cu un total de peste 300 de participanți la 11 evenimente, cursurile organizate de Accenture au abordat subiecte esențiale pentru dezvoltarea profesională și personală a studenților. Programa variată a inclus sesiuni dedicate IT-ului și operațiunilor, precum și evenimente axate pe dezvoltarea carierei și soft skills.

În cadrul sesiunilor dedicate IT-ului și operațiunilor, studenții au avut ocazia să participe la cursuri precum „Last boarding call to a new Accenture destination – Robotic Process Automation„, „Coffee, Data & AI„, „SAP” și „Cum să-ți începi cariera în IT„. Aceste cursuri au fost concepute pentru a le oferi studenților cunoștințe avansate în tehnologiile actuale și pentru a-i pregăti pentru o carieră în domeniul IT.

Evenimentele de dezvoltare a carierei au inclus sesiuni precum „Career Development in Accenture”, „How to drive your career development journey in the Future of Work„, „Learn from a recruiter: CV writing & LinkedIn profile for a successful application” și „Interview process”. Aceste sesiuni au fost menite să-i ajute pe studenți să-și planifice cariera în mod eficient, oferindu-le instrumentele și cunoștințele necesare pentru a excela în procesele de recrutare și dezvoltare profesională.

În plus, sesiuni de soft skills și dezvoltare personală, cum ar fi „Communicate with impact”, „Social Styles”, „Dream it, Do it! Staying Motivated”, „Conflict Management” și „Emotional Intelligence Basics”, au fost oferite pentru a îmbunătăți abilitățile interpersonale ale studenților și pentru a le oferi strategii eficiente de gestionare a emoțiilor și conflictelor.

Evenimentele organizate de Accenture au fost create pentru a răspunde nevoilor actuale ale pieței muncii, ajutând studenții să-și dezvolte competențele necesare pentru a se adapta și a excela în carierele lor. Sesiunile practice, cum ar fi cele de scriere a unui CV și optimizare a profilului LinkedIn, au oferit studenților sfaturi valoroase și oportunitatea de a primi feedback direct de la experți din industrie.

„Accenture este dedicată acestei colaborări cu ASE, oferind anual noi oportunități de învățare și dezvoltare pentru studenți. Ne propunem să integrăm cunoștințele teoretice cu experiența practică, ajutând astfel studenții să facă o tranziție ușoară de la mediul academic la piața muncii, a declarat Raluca Burghelea, Country Managing Director Accenture România.

Prin aceste inițiative, Accenture nu doar că sprijină dezvoltarea profesională a studenților, dar și contribuie la crearea unei comunități academice bine pregătite pentru provocările viitorului.

Articol susținut de Accenture

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro