Primăria din Moscova oferă bani voluntarilor care se duc la război. Moscoviții, printre rușii cei mai reticenți să lupte în Ucraina
Locuitorii din capitala rusă Moscova care se înregistrează pentru a lupta în Ucraina vor primi un bonus de 1,9 milioane de ruble (21.777 dolari) din partea municipalităţii, ceea ce va ridica banii pe care urmează să-i încaseze pentru primul an în rândul forţelor la 5,2 milioane de ruble (59.600 dolari SUA), a anunţat marţi biroul primarului Serghei Sobianin, relatează Reuters şi DPA, citate de Agerpres.
Indemnizaţia, care va intra în vigoare imediat, se adaugă tuturor celorlalte plăţi speciale deja existente pentru moscoviţii trimişi pe front, a precizat biroul. Cu noua sumă, salariul anual al soldaţilor ruşi cu contract va fi mai mare decât salariul mediu nominal din Rusia de peste cinci ori, potrivit datelor statistice din primul trimestru al lui 2024.
Plăţile generoase pentru voluntari au ajutat Rusia să evite o nouă mobilizare generală naţională după problemele întâmpinate de campania de mobilizare din 2022, care a determinat un exod în ţările învecinate.
Totuşi, unii economişti afirmă că plăţile creează dezechilibre riscante; ei susţin că remuneraţiile mari de care beneficiază soldaţii care luptă în Ucraina au devenit un etalon pentru restul economiei, ducând la o spirală a majorărilor salariale în ansamblul sectoarelor, angajaţii cerând ca banii pe care îi primesc pentru munca lor să fie la un nivel mai apropiat de cel din armată.
Potrivit oficialilor ruşi, circa 190.000 de oameni s-au oferit până acum în acest an să lupte în Ucraina în cadrul a ceea ce Moscova a prezentat drept „operaţiune militară specială”. Comparativ, menţionează oficialii, în 2023 au fost semnate 490.000 de contracte.
Întrucât mulţi ruşi, mai ales în provincie, câştigă puţin, angajarea în război este considerată a fi un mod relativ uşor de a câştiga rapid o sumă consistentă, potrivit standardelor ruse.
Se estimează că municipalitatea Moscovei, unde este concentrată mare parte din mâna de lucru cu nivel mai ridicat de educaţie din Rusia, este în urma multor altor regiuni în privinţa numărului de voluntari care s-au alăturat armatei, ca procent din populaţia totală.
Nu există date oficiale privind numărul de voluntari din Moscova, dar oficiali locali au estimat pe 13 iunie numărul total de moscoviţi plecaţi la luptă în Ucraina la 45.000.