Sari direct la conținut

Soldați ucraineni s-au împușcat între ei din „motive personale”. 3 morți, într-un incident sensibil pentru armată

HotNews.ro
Soldați ucraineni în Harkov, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Soldați ucraineni în Harkov, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Un schimb de focuri între soldaţi ucraineni staţionaţi în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei s-a soldat cu trei morţi şi patru răniţi grav, a anunţat miercuri o divizie a armatei ucrainene, informează agenția France Presse.

Soldaţii au folosit arme de foc în una dintre unităţi. „Trei soldaţi au fost ucişi şi alţi patru au fost răniţi”, a precizat divizia Hortiția, scrie News.ro.

Au suferit răni „grave”, iar forţele de ordine se află la faţa locului, a precizat aceeaşi sursă.

„Conducerea ia toate măsurile necesare pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente în viitor”, a adăugat aceasta.

Circumstanţele incidentului nu au fost încă clare, iar armata nu a precizat cine este responsabil, spunând doar că armele au fost folosite din motive „personale” şi nu militare.

Violenţa în rândul personalului militar în serviciu este un subiect sensibil în Ucraina, dar împuşcăturile sunt rare.

În ianuarie 2022, cu câteva săptămâni înainte de invazia rusă, un recrutat al Gărzii Naţionale Ucrainene în vârstă de 21 de ani a ucis patru soldaţi şi un civil cu o puşcă de asalt într-o fabrică aerospaţială.

În mai 2024, un soldat rus în vârstă de 57 de ani, recrutat dintr-o colonie penală, ar fi împuşcat mortal şase dintre camarazii săi în regiunea Doneţk din est.

INTERVIURILE HotNews.ro