Sari direct la conținut

Toni Greblă, despre retragerea a mii de experți electorali după alegerile locale: Au existat erori, uneori din cauza oboselii, alteori din ignoranța sau neștiința unora

HotNews.ro
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, Foto: Inquam Photos / George Călin
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, Foto: Inquam Photos / George Călin

Guvernul a adoptat joi măsuri urgente pentru a rezolva retragerea a peste 3.300 de experți electorali după alegerile locale din 9 iunie, iar președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, susține că autoritatea a început recrutarea și instruirea de noi membri. 25.000 de experți electorali vor fi desemnați în secțiile de votare la alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an, potrivit acestuia.

Președintele AEP a susținut joi la Guvern că în prezent Corpul experților electorali are aproximativ 35.000 de persoane, dar a admis că există o fluctuație de personal, motiv pentru care „nici nu se terminaseră bine alegerile locale şi am început instruirile, recrutările de noi experţi electorali, de obicei cu profesie juridică.”.

AEP a constatat erori la completarea proceselor verbale de consemnare a rezultatelor alegerilor locale

Șeful AEP spune că e nevoie de o pregătire mai bună a acestora, deoarece la alegerile locale au existat anumite erori.

  • „Această operaţiune de recrutare a noi membri ai Corpului Experţilor Electorali va continua, iar pregătirea lor profesională sper să fie un pic mai bine făcută, în aşa fel încât ei să înţeleagă principalele activităţi pe care le au să le desfăşoare în timpul alegerilor, pentru că acum ce am constatat că la completarea proceselor verbale de consemnare a rezultatului alegerilor au existat erori, erori justificate uneori din cauza oboselii, a unei atmosfere care nu era tocmai propice activităţii în unele secţii de votare, uneori chiar a ignoranţei sau a neştiinţei unora dintre membrii, din experţii electorali”, a declarat Toni Greblă.

Președintele AEP a precizat că vor fi pregătiți maxim 25.000 de experți electorali care vor fi desemnați în secțiile de votare.

  • „În ceea ce priveşte faptul că trei duminici consecutiv, secţiile vor trebui să fie deschise, am luat în calcul şi această posibilitate şi am prevăzut chiar în cuprinsul ordonanţei de urgenţă că, o dată desemnaţi pentru alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie, pe legea actuală ei rămâneau aceiaşi şi pentru eventualul turul doi, dar acum au posibilitatea să opteze pentru a face parte din birourile electorale şi pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie.
  • Deci, în momentul în care aceştia vor dori, programul le va permite, pentru noi, organizatoric, este mult mai uşor să lucrăm cu aceiaşi oameni care dobândesc şi o anume experienţă la primul scrutin, experienţă care le foloseşte şi la al 2-lea, şi la al 3-lea”, a spus președintele AEP.

Autoritățile nu dispun în acest moment de suficienți experți electorali care să conducă secțiile de votare pentru alegerile prezindențiale și parlamentare din acest an, după ce peste 3.300 de persoane s-au retras în acest an din Corpul experților electorali. Drept urmare, pentru a evita blocajele instituționale, administrative sau financiare, Guvernul vrea să adopte prin OUG mai multe măsuri de maximă urgență.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro