Sari direct la conținut

#BeTheTrend Party: Primul eveniment Samsung deschis consumatorilor, odată cu lansarea oficială a seriei Galaxy Z cu AI

#BeTheTrend Party: Primul eveniment Samsung deschis consumatorilor, odată cu lansarea oficială a seriei Galaxy Z cu AI
Tiberiu Dobre, Bogdan Drăcea Foto: Samsung

Premieră pentru lansarea locală a noilor telefoane pliabile Samsung: peste 500 de consumatori din toată țara au fost invitați să exploreze și să experimenteze noul univers al Galaxy AI.

Samsung Electronics a lansat în cadrul unui eveniment unic la UNDA cele mai noi modele de telefoane pliabile din universul Galaxy: Z Flip6 și Z Fold6, marcând astfel un moment de referință în evoluția tehnologiei de mobile. Evenimentul a fost deschis, pentru prima dată, și către publicul larg, ca o invitație de a experimenta ce înseamnă universul Team Galaxy, pentru o zi. Peste 500 de participanți, fani ai influencerilor din comunitatea Samsung, au avut ocazia să primească o invitație la eveniment printr-un concurs organizat în online. Fani din toată țara: Iași, Cluj, Botoșani sau Timișoara s-au alăturat evenimentului și s-au bucurat de interacțiunea cu influencerii preferați, în timp ce au creat împreună conținut foto și video folosind funcțiile Galaxy Z cu AI.   

#BeTheTrend with Galaxy AI

Lansarea locală a noilor pliabile a fost reinterpretată în România sub evenimentul #BeTheTrendPartyprima lansare Samsung care a adus împreună consumatori, ambasadori de brand, influenceri, presă și VIP. Cu invitația de a fi printre primii care testează noile pliabile și de a crea noile trenduri în materie de conținut pentru TikTok, pornind de la inovația Galaxy AI, consumatorii s-au alăturat evenimentului în număr mare și s-au bucurat de întreaga experiență. Aceștia au avut ocazia să descopere alături de influencerii favoriți, cum funcțiile AI inovează modul în care conversează, se exprimă sau creează conținut pentru online. Cinci spații de activare au fost create special pentru a demonstra inovațiile aduse pliabilelor, astfel încât participanții să poată explora potențialul AI cu fiecare poză sau funcție testată.

„Credem că AI-ul va schimba felul în care creăm conținut pentru totdeauna și avem încredere că noile produse vor veni în ajutorul utilizatorilor pentru a le spori creativitatea și a-i ajuta să creeze conținut de calitate superioară. Vedem tot mai mult că smartphone-ul și trendurile pe social media nu pot fi separate, de aceea dezvoltăm tehnologie care să fie fun, ușor de utilizat și adaptată trendurilor pe care creatorii de conținut și consumatorii le creează în digital. Ne-am dorit să ilustrăm toate acestea în evenimentul de lansare a celei de-a 6-a generații de telefoane din seria Galaxy Z, unde Galaxy AI a avut rolul de co-creator de conținut pentru participanți.”, a spus Tiberiu Dobre – Vicepreședinte Samsung Electronics România.

Bringing the future into the present

În cadrul evenimentul #BeTheTrendParty, Bogdan Drăcea și Tiberiu Dobre – Vicepreședinte Samsung Electronics România, au testat live funcționalitățile noilor telefoane pliabile, alături de cinci dintre influencerii Team Galaxy. Aceștia au făcut demonstrații pentru funcțiile Galaxy AI, au interacționat cu fanii lor și au creat, pentru prima dată, conținut foto și video împreună folosind noile telefoane Galaxy Z Fold6 & Z Flip6.  

Astfel, participanții au putut vedea live cum Sînziana Iacob și Lorena Șerban au folosit funcția Circle to Search,  și au găsit pe internet în câteva secunde un articol vestimentar, cu un singur gest. AI Interpreter te ajută să faci content de oriunde din lume și să comunici cu persoane din alte țări, fără ca limba să mai reprezinte o barieră, așa cum Radu Constantin le-a demonstrat invitaților că poate conversa cu o altă persoană extrem de simplu prin această funcție. Cu AI Editor, Bogdan Techeș a arătat cum poți săadaugi, scoți elemente din fotografii sau să le editezi rapid, iar Chat Assist l-a ajutat pe Theo Zeciu cu idei potrivite și creative pentru descrierile fotografiilor pe care urma să le posteze în online. De asemnea, unul dintre spații a oferit ocazia de testare a telefoanelor și suport de la echipa avizată Samsung, pentru toate detaliile tehnice pe care participanții își doreau să le afle.

În încheiere, pentru ca atmosfera de petrecere să fie completă, invitații s-au putut distra pe muzica oferită de Olivia Addams și Rareș, într-un concert vibrant și plin de creativitate.

„În fiecare an, ne străduim să ne apropiem de consumatori prin inovații care se aliniază la tendințele și nevoile lor. Prin acest eveniment, ne-am propus să facilităm conexiunea între funcțiile Galaxy AI și multitudinea de contexte în care acestea pot fi puse în practică pentru a ne face viața mai ușoară. Ne-am dorit ca această lansare să reprezinte un moment în care nu doar ambasadorii noștri de brand, ci și utilizatorii direcți care îndrăgesc seria Galaxy Z și își folosesc telefoanele pentru a-și realiza activitățile zilnice mai simplu sau mai intuitiv, pot să creeze conținut și să lanseze trendurile de mâine alături de noi.” declară Simona Panait, Director de Marketing Samsung România și Bulgaria.

Gen Z la #BeTheTrend Party

Pentru Samsung, membrii Generației Z au devenit o sursă de inspirație, în special atunci când vine vorba despre modul prin care consumă și interacționează cu trendurile. Tinerii sunt un public important pentru companie, care a fost mereu gata să îmbrățișeze ultimele tehnologii, iar membrii Gen Z se numără printre primii care integrează în activitatea lor ultimele trenduri sau tehnologii apărute. Astfel, #BeTheTrend Party a reprezentat contextul prin care brandul a conectat inovația noii generații de foldables cu trendurile din social media, în special de pe TikTok, și a creat oportunitatea participanților de a conecta pasiunea lor pentru creare de conținut cu universul Galaxy Z cu AI.

Evenimentul a adunat peste 800 de persoane, inclusiv membri ai Team Galaxy, influenceri, lideri de opinie, jurnaliști și vedete, printre care putem menționa: Alina Eremia, Nicole Cherry, Cosmin Seleși, Lili Sandu sau Sore.

Noutățile de top de la Samsung

În cadrul evenimentului, Samsung a prezentat noile produse: Galaxy Z Flip6, Galaxy Z Fold6. Noile produse aduc laolaltă tehnologia AI și designul inovator al pliabilelor, transformând modul în care interacționăm cu smartphone-urile noastre. De la funcția FlexCam, cu zoom automat, până la Note Assist sau Circle to Search, caracteristicile AI ne arată cum activitățile de zi cu zi pot deveni mai ușoare.

Galaxy Z Flip6 a impresionat participanții cu un design elegant și compact, o baterie mai mare și o cameră de 50 MP. Dispune de un sistem de răcire avansat și funcția FlexCam pentru selfie-uri și fotografii de grup de calitate.

Galaxy Z Fold6 are un ecran principal de 7,6 inch, ideal pentru multitasking. Cu un design ultra-subțire de 12,1 mm și funcții AI precum Încercuiește pentru a căuta și Traducere live, îmbunătățește experiența zilnică a consumatorilor.

Disponibilitate

Noile produse vor fi disponibile în România începând cu 24 iulie pe samsung.com/ro și în magazinele partenere.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformative. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, dispozitivelor purtabile, tabletelor, electrocasnicelor, sistemelor de rețea și soluțiilor de memorie, sistem LSI, producției de semiconductori și soluțiilor LED, oferind o experiență conectată fluentă prin ecosistemul său SmartThings și colaborarea deschisă cu partenerii. Pentru cele mai recente știri, vizitează Samsung Newsroom la news.samsung.com/ro.

Articol susținut de Samsung

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro