Abuz. Nu, mulțumesc! (opinie)

Scriu aceste rânduri ca reacție personală la mărturiile cutremurătoare dar pline de curaj ale Teodorei, Alexandrei, Cristinei, Elenei, Iuliei, Victoriei, Aurorei, Ilincăi, Mirelei, Adrianei și ale altor supraviețuitoare nenumite încă pe care le puteți citi, vedea și auzi aici, în ancheta Snoop.ro. Scriu aceste rânduri în primul rând pentru a îmi exprima public încrederea în mărturiile lor și admirația pentru curajul de a expune public trauma care le-a fost produsă. Scriu aceste rânduri pentru fiica și fiul meu care vor trăi într-o lume sper mai sigură și datorită acestor mărturii.

Datorită anchetei penale aflate în desfășurare, precum și a demersurilor interne ale universității, acest punct de vedere este personal și nu reprezintă în niciun fel comunitatea universitară sau organizația al cărei angajat sunt.

Curajul

Expunerea publică a abuzatorului este un moment de forță, de putere, în care victima unui abuz își demonstrează independența față de abuzator și devine o supraviețuitoare.

Astăzi, femeile abuzate de Bulai, Alfred sunt libere, abuzatorul nu mai are niciun fel de putere asupra lor. Eu vă cred. Sunteți mult mai curajoase decât mulți alți oameni. Oamenii care v-au susținut și vă susțin sunt oameni excepționali și, personal, aș vrea, ca părinte, să am curajul și puterea lor.

Instituțiile. Acești impostori se simt atotputernici

Abuzul sexual în universități nu este o descoperire nouă. Există numeroase cazuri recent expuse în diferite materiale publicate (aici sau aici și altele). Mereu știm sau auzim diferite “povești”, “vorbe”, “bârfe” despre diverse persoane.

Este însă dificil adesea să ai o poziție publică, chiar limitată la interiorul organizației, în absența unei narațiuni a victimei. Acum, narațiunea există, este publică, este audio, este video este peste tot și nu poate fi negată sau pusă la îndoială în niciun fel. Acum, există o referință. Scuza că ”nu am știut” nu mai există, iar poziționarea publică a fiecăruia dintre noi, oamenii care am eșuat până acum să protejăm studentele de prădătorii sexuali este obligatorie.

Relațiile dintre profesori și studenți sunt relații de putere. În mod normal puterea ar trebui să fie legitimată prin autoritatea epistemică a persoanei care predă sau ghidează învățarea. Ideal, aceasta are un nivel de pregătire științifică recunoscut de comunitatea academică, cunoscut public și care poate fi dovedit prin publicații, prin artefacte profesionale sau alte obiecte specifice domeniului de expertiză.

Dar mai e ceva. Cunoașterea trebuie să fie însoțită de un nivel avansat al competențelor generale și specifice domeniului de activitate. Acesta este nivelul la care ești capabil să îi înveți pe alții să exercite o anumită competență pe care deja tu o deții. Să presupunem că știi și poți să scrii o compunere, dacă reușești să îi înveți și pe alții să facă același lucru, cu succes, înseamnă că deții această competență la un nivel superior altor oameni.

În interacțiunile dintre profesori și eleve / studente apar uneori disfuncții. Abuzul este o manifestare a acestora. De la atitudini, comportamente și expresii verbale jignitoare sau umilitoare, până la forme grave de abuz fizic, sexual și psihologic.

Adesea, oamenii sunt impostori, ocupă poziții fără să dețină nivelul avansat al competențelor de a-i învăța pe alții să facă ceva și nici cunoașterea necesară poziției ocupate. Unii dintre ei confundă autoritatea epistemică, conferită de excelența științifică, cu cea deontică, fundamentată cred ei, de poziția ocupată în cadrul organizației. Există unele cazuri în care oamenii tind să confunde autoritatea cu un fel de popularitate sau rol social (de exemplu acela de analist politic).

Acești impostori se simt atotputernici, cred că pot controla ce fac alți oameni. Uneori, în cazuri patologice, consideră că autoritatea și puterea nu pot exista fără sa fie exprimate manifest. Abuzatorii nu pot exista fără a atrage și tortura victime. Abuzurile lor provin din exercitarea  unei puteri greșit înțelese cu intenția de a prejudicia, de a răni o altă persoană, fie din rea voință, fie din impostură, fie o combinație a acestora. Abuzul este mereu intenționat, premeditat și, indiferent de forma de manifestare, o faptă repugnantă.

De-a lungul timpului, pentru protejarea oamenilor și siguranța interacțiunilor dintre aceștia au fost create reguli, legi și organizații care le aplică și asigură funcționarea lor. Unele astfel de reguli vizează prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale și a violenței de gen îndreptate împotriva femeilor. Împotriva abuzurilor avem legi, coduri de etică, regulamente, dar și procurori, avertizori, comisii care asigura aplicarea acestor reguli. Acestea sunt imperfecte și mereu, atunci când eșuează trebuie revizuite și îmbunătățite. Din nefericire pentru supraviețuitoarele ale căror mărturii le-am vazut și ascultat pentru prevenirea acestor situații încă nu avem structuri formale, instituții adecvate și funcționale.

Abuzul trebuie însă permanent expus, reclamat și penalizat. Simpla afirmare publică a abuzului este o penalizare a abuzatorului fiindcă îi știrbește autoritatea deontică, el nu mai este atotputernic. Ceilalți îl văd drept cine este de fapt, un impostor care nu are cunoașterea și nici competențele de a fi cu adevărat personajul sau rolul pe care îl joacă în societate. Nu este profesor, nu este analist, nu este sociolog, nu este om de știință, este un abuzator. Victimele abuzului nu pot și nu trebuie să poarte singure responsabilitatea dezvăluirii.

Personal. Minciuna pe care mi-am creat-o

Profesional, m-am reîntâlnit cu unii dintre cei mi-au fost “profesori”. De altfel, formal sunt colegul lor acum. Dezvrăjirea lumii pentru mine a fost brutală. Am considerat că dacă la activitățile educaționale pe care le coordonez și apoi la cursurile pe care le-am coordonat creez un spațiu sigur, în care toată lumea să se poată exprima și să poată vorbi liber… aceasta a fost minciuna pe care mi-am creat-o.

Unul dintre ei a fost expus public, în sfârșit. A abuzat verbal, psihic și sexual studente, folosind în mod voit greșit puterea și autoritatea conferite de statusul și rolul său. “Dezbracă-te!” nu este nicăieri, în niciun manual, în niciun articol, un îndemn științific. Nu ajută cu nimic sa îi înveți pe alții să facă ceea ce tu știi sa faci. Nu există nicăieri în lume un exercițiu sau context de învățare în care aduci în camera ta femei și le constrângi să îți dezvăluie corpul lor, detalii despre corpul lor sau despre viața lor sexuală. Nu există nicio justificare pentru aprecierea corpului, a comportamentului sau a oricăror caracteristici personale, biologice sau nu, ale unei persoane cu care te afli in relații de putere. Așa ceva este doar abuz și împotriva acestuia există instituții, legi și organizații care trebuie să judece și să emită verdicte. A susține public că astfel de comportamente sau exprimări sunt aplicații, contexte de învățare este impostură academică și demonstrează fără echivoc premeditarea abuzului.

Furia si revolta pe care le simt sunt însă orientate spre trecut, spre propria vinovăție că nu am făcut mai mult. Putem cu ușurință să ne ascundem în spatele lui ”nu am știut, nu au existat plângeri formale, nu poți să declanșezi proceduri pe baza unor zvonuri”. Mă uit însă cu încredere in viitor.

Comunitatea academica din care fac parte a reacționat prompt si fără echivoc. Instituțional procedurile interne dar și penale sunt în curs pentru analiza și formularea unui verdict, cu respectarea legislației. În cazul anterior, al lui Stănciugelu, reacția a fost la fel de promptă și în limitele prevederilor legale în vigoare. Cu siguranță urmează consolidarea și îmbunătățirea regulilor, care s-au dovedit ineficiente până azi. Cu siguranță, va fi elaborat și implementat un cod și proceduri eficiente de prevenire a hărțuirii sexuale. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

(Bogdan Florian este lector la SNSPA)