Senatorii elimină din ordonanța guvernului impozitarea cu 10% a concediilor medicale
Senatul a decis eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale, măsură impusă printr-o ordonanță de guvern (OUG 115/2023) la jumătatea lui decembrie anul trecut.
Decizia a fost luată după ce senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a depus un amendament în acest sens, care a trecut de comisii si apoi de plen.
„Puţină alinare şi dreptate. Amendamentul pe care l-am propus alături de colegii din PNL privind eliminarea impozitului de 10% pentru concediile medicale a fost votat în unanimitate de comisiile reunite de Muncă şi Buget – Finanţe din Senat. Le mulţumesc colegilor din toate partidele partidele pentru înţelegere şi pentru disponibilitatea de a repara o greşeală. Această taxă nu trebuie să mai existe, pentru că nu în felul acesta vom rezolva problema finanţelor ţării”, a scris senatoarea liberală pe Facebook.
Impozitarea cu 10% a concediilor medicale a fost introdusă în decembrie 2023 prin ordonanță de urgență. Ministrul PNL al Finanțelor, Marcel Boloș, a apărat măsura susținând, în mod fals, că nu se aplică pacienților oncologici sau în cazul concediilor de maternitate.
„Am ajuns în situația în care în concediu medical ai salariul mult mai mare decât dacă ai fi la muncă, pentru că aveam până la 1 ianuarie concediile medicale scutite de plata CASS. Cheltuielile pentru concediile medicale au ajuns la cifra record de 6,3 miliarde de lei. Nu vorbim de cei cu boli cronice, cu boli profesionale, de cei cu indemnizații de maternitate și paternitate. Vă dau un exemplu. O reorganizare a activității intr-o instituție publică a dus adeseori la concedii medicale de 2-3 luni. Nu e o situație normală. Nu putem sta neputincioși să ne uităm cum cresc aceste costuri.” Anul trecut s-au aprobat 4,3 milioane de concedii medicale, costurile fiind de peste 6 miliarde de lei”, a declarat Boloș, în ianuarie, la Digi24.ro.