Afganistan: SUA anunță că a ucis cu drona un planificator ISIS-K / Soldații de pe Aeroportul din Kabul se așteaptă la noi atacuri
Forțele occidentale care desfășoară evacuările aeriene din Afganistan sunt pregătite pentru eventualitatea unor noi atacuri după ce Statele Unite au lansat un atac cu dronă în care ar fi ucis un ”planificator” al Statului Islamic, la două zile după ce gruparea teroristă a revendicat sângerosul atac din afara aeroportului din Kabul, transmite Reuters.
Atacul cu dronă contra ISIS-K vine după ce Joe Biden a promis răzbunare contra atacului în care au murit și 13 soldați americani, aceasta fiind cea mai sângeroasă zi pentru SUA, în Afganistan, din ultimul deceniu. ”Nu vom ierta niciodată și nu vom uita niciodată: Vă vom vâna”, a spus președintele american.
”Primele indicii sunt că am ucis ținta. Nu avem cunoștință de victime civile”, a spus armata americană într-un comunicat de presă”, despre lovitura efectuată vineri noaptea cu o dronă.
Potrivit US Central Command, lovitura a fost desfășurată în provincia Nangarhar, aflată la est de Kabul, la granița cu Pakistanul. Americanii nu au spus dacă ținta avea legătură cu atacul de joi de la aeroport.
Locuitori din Jalalabad, capitala Nangarhar, au spus că au auzit mai multe explozii provocate de lovituri aeriene la miezul nopții dintre vineri și sâmbătă, dar nu este clar dacă acestea au fost provocate de o dronă americană.
Noi atacuri așteptate pe aeroportul din Kabul
Potrivit Casei Albe, următoarele câteva zile vor fi, probabil, cele mai periculoase ale operațiunii de evacuare în cadrul căreia ar fi fost scoși din Afganistan circa 111.000 de oameni.
John Kirby, purtător de cuvânt al Pentagonului, a declarag că încă există amenințări ”credibile, specifice”, la adresa aeroportului, după atacul cu bombă la una dintre porțile acestuia.
”Cu siguranță că suntem pregătiți și ne așteptăm la alte tentative. Monitorizăm aceste amenințări foarte, foarte atent, practic în timp real”, a spus Kirby.
Ambasada SUA din Kabul i-a avertizat pe americanii de acolo să nu meargă la aeroport din cauza amenințărilor, adăugând că cei care sunt la porți trebuie să plece imediat.
Cu o zi înainte de atentatul de joi a fost emisă o alertă similară.
Evacuările continuă de pe aeroportul din Kabul, cu câteva zile înainte de data-limită de 31 august prevăzută pentru retragerea soldaţilor americani din Afganistan, după 20 de ani de război.
Mii de persoane sunt încă refugiate în incinta aeroportului şi aşteaptă să se urce într-un avion, potrivit generalului Hank Taylor, care a dat asigurări că evacuările se vor desfăşura „până în ultimul moment”.
REFERINȚE:
- Atentatul din Kabul: Pentagonul a anunțat că a fost o singură explozie în atacul de la aeroport / Mai multe țări și-au finalizat operațiunile de evacuare / Bilanțul victimelor, în creștere
- Țările care au făcut evacuări din Afganistan și câți oameni au reușit să scoată de acolo
- Ce spunea Joe Biden în 2010 despre obligația de a proteja afganii de talibani: ”Dă-o dracului! Nu trebuie să ne facem griji pentru asta”
- Șeful Comandamentului Central american spune că SUA schimbă informații cu talibanii/ McKenzie: Talibanii și America au un „scop comun”