Sari direct la conținut

Director al Administrației Bazinale de Apă Crișuri plasat sub control judiciar. Acuzațiile pe care i le aduce DNA

HotNews.ro
DNA, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
DNA, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Directorul Tehnic de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri, Dorel Dume, a fost plasat marți sub control judiciar de DNA. El este acuzat de încheierea de contracte de aproape 600.000 de euro între instituția pe care o conduce și mai multe firme ale sale.

Conform DNA, Dume este cercetat pentru infracțiunea de „efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția”.

Procurorii spun că în perioada decembrie 2017-noiembrie 2022, bărbatul, care a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul Administrației Naționale a Apelor Române (ANAR), fiind și director general adjunct, a administrat mai multe firme care au încheiat contracte cu ANAR și cu ABA Crișuri.

Contractele încheiate au adus firmelor deținute de Dume venituri de aproape 600.000 de euro. 

„Societățile care ar fi fost administrate în fapt de Dume Dorel Marcel ar fi încheiat mai multe contracte cu Administrația Națională Apele Române și Administrația Bazinală de Apă Crișuri prin care au furnizat bunuri și servicii, ceea ce ar fi dus la obținerea pentru sine și pentru societățile în cauză de foloase necuvenite în cuantum total de 2.981.664 lei. Ulterior, o parte din bani, peste un milion de lei, au fost retrași, direct sau prin interpuși, de inculpat din conturile deschise de societățile comerciale la diferite bănci”, spune DNA.

Cât timp se află sub control judiciar, bărbatului îi este interzis să desfășoare activități atât la ABA Crișuri, cât și la ANAR. 

Dorel Dume este directorul tehnic ABA Crișuri și administratorul de proiecte finanțate din fonduri externe sau bugetare al ANAR. Conform declarației sale de interese, din mai 2024, este acționar al SC AIFOS SRL – firmă care activează în domeniul construcțiilor – și membru al Fundației Umanitare Țara Crișurilor. Este singurul director de la ABA Crișuri care nu are publicat un CV pe site-ul instituției.

INTERVIURILE HotNews.ro