Sari direct la conținut

Cu copiii la concerte. Ne distrăm în familie sau cel mic rămâne acasă?

HotNews.ro
Toată lumea se distrează, nimeni nu rămâne acasă! Foto: Shutterstock
Toată lumea se distrează, nimeni nu rămâne acasă! Foto: Shutterstock

Cum să îi lăsăm pe cei mici acasă tocmai acum, când ne scoatem de la naftalină jeanşii rupţi şi mergem la concertul trupei rock pe care o adoram în liceu? Cum să nu împărţim cu ei acest moment special pe care îl vor ţine minte toată viaţa şi la care noi, părinţii, am visat atâţia ani? Toată lumea se distrează, nimeni nu rămâne acasă!

Ei bine, deşi un concert la care merge toată familia sună bine, ar trebui să vă gândiţi foarte serios dacă nu sună şi cam… tare. Expunerea unui copil la stimuli audiovizuali foarte puternici şi la aglomeraţie poate fi neplăcută sau chiar periculoasă. Cântăriţi bine situaţia înainte de a cumpăra bilete pentru toată familia la un concert şi, dacă decideţi să faceţi acest pas, asiguraţi-vă că cei mici se vor bucura de această experienţă în siguranţă. Nu uitaţi că toată familia trebuie să se simtă bine şi fiţi siguri că auzul celor mici nu va fi afectat de expunerea la sunetele prea puternice din timpul concertelor.

O poveste care m-a pus pe gânduri

Nu-mi luaţi în nume de rău această pledoarie. M-am decis să vă spun toate aceste lucruri pentru că mi s-a întâmplat de curând să merg cu soţul meu la un concert de rock într-un spaţiu închis. Lângă noi, pe scaune, stăteau doi copii, frate şi soră. Băieţelul nu cred că avea mai mult de cinci ani, iar fetiţa în jur de zece. Culmea e că erau singuri, părinţii lor aveau locuri în cu totul altă parte, în alt sector, de unde le mai făceau semne cu mâna din când în când, până la începerea concertului. Iniţial am regretat că nu l-am luat cu noi şi pe Petru, fiul nostru, mai ales că băieţelul de lângă noi părea să fie cam de aceeaşi vârstă cu el. 

Citiți continuarea articolului pe site-ul nostru de parenting www.totuldespremame.ro

INTERVIURILE HotNews.ro