Sari direct la conținut

Evaluarea Națională 2025. Schimbare importantă: elevii își vor putea vedea lucrările înainte de contestații / Calendarul examenului propus de Ministerul Educației 

Rezultate evaluarea națională 2024
Rezultate evaluarea națională 2024

Ministerul Educației a pus luni în dezbatere publică Ordinul de ministru prin care se stabilește calendarul Evaluării Naționale 2025 pentru elevii care termină clasa a VIII-a. Înscrierile urmează să aibă loc în perioada 10-13 iunie 2025, iar probele scrise, în perioada 23-25 iunie 2025, adică la fel ca până acum. O noutate este că elevii își vor putea vedea lucrările înainte de a depune contestație. 

Ordinul de ministru se află în consultare publică până în data de 26 august.

Modificările propuse de Ministerul Educației pentru Evaluarea Națională 2025: 

  • „Pentru o mai bună fundamentare a deciziei privind contestarea notei obținute la evaluarea inițială a fost introdusă prevederea de a permite vizualizarea lucrărilor după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de contestații, atât la evaluarea națională, cât și la bacalaureat. Depunerea contestației nu este condiționată de vizualizarea lucrării. Vizualizarea lucrărilor se va face la centrele de examen.
  • Pentru predictibilitate: Alături de calendarele examenelor de evaluare națională și bacalaureat, sunt publicate și calendarele simulărilor examenelor naționale, respectiv evaluare națională și bacalaureat. Calendarele de desfășurare sunt disponibile în anexele celor două documente supuse consultării”.

Evaluarea Națională 2025: calendarul examenului propus de Ministerul Educației

Sursa: Ministerul Educației

„Menționăm că varianta alternativă luată în calcul la nivelul Ministerului Educației implică începerea probelor scrise ale evaluării naționale, respectiv ale bacalaureatului după finalizarea cursurilor anului școlar 2024 – 2025 (20 iunie 2025), astfel:

  • Probe scrise evaluare națională 2025: 23 – 25 iunie (întregul proces urmând a se finaliza în 9 iulie, odată cu afișarea rezultatelor finale)”, a mai transmis Ministerul Educației. 

Calendarul Evaluării Naționale 2025 va fi aprobat după ce Ministerul Educației va analiza feedback-ului primit și după ședința Comisiei de Dialog Social.

INTERVIURILE HotNews.ro