INTERVIU. Locul din România cu 31 de campioni olimpici, mondiali și europeni și unde Ceaușescu a intrat cu buldozerul ca să facă agricultură: „Aici farmecul nu se poate povesti, se trăiește”

Vino la Mila 23, în Delta Dunării! Aici auzi istoriile cu Ivan Patzaichin și cei 31 de campioni ai Deltei Dunării. Descoperi locurile lent, în ritm de pagaie. Auzi și obsesia sturionului care l-a și distrus. Descoperi și secretele unui borș de pește ca la mama lui. Interviu cu Teodor Frolu, arhitect și co-fondator Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23”.

Eugen Istodor: Delta e ca o inițiere. Întâi avem un drum. Nu e nimic ușor, darămite să ajungem  la Mila 23, la Ivan Patzaichin.

Teodor Frolu: Știi cum se cheamă cei care locuiesc în Mila 23? Sunt milanezi. Cum se ajunge la milanezi? Există două firme care fac curse din trei în trei ore și te duc și te aduc la Mila 23. Dar atenție! Transferul ăsta nu e plimbare prin Deltă, cum cred unii. Nu. Este un transfer rapid între două puncte. Ești în Deltă, dar de fapt, nu ești în Deltă. Ești într-o șalupă rapidă, se întâmplă uneori să dai peste un stol de pelicani, da, dar transferu-i transfer. Unii spun că sunt aduși la Mila 23 și numesc asta Deltă. Și dacă îi întrebi bine, dar ce-ai văzut? Spun: apă și stuf și câte o pasăre rătăcită, fugind bezmetică din calea cursei. Delta înseamnă altceva. Chiar dacă ești într-o barcă cu motor, mergi încet ca să ai timp să vezi în jurul tău și să te imersezi în lumea Deltei. Lasă-te în brațele Dunării, naturii. Intră în liniștea aia de a o lua “la pas” de pagaie. La pas de pagaie farmecul nu se poate povesti, se trăiește, descoperi clipa de a fi în natură, de a pluti.

Alături de Ivan Patzaichin

– Frolu, tu cum ai înțeles ritmul Deltei?
– Ca orice român, am învățat de la străini. Cu un an înainte să-l cunosc pe Ivan, am avut această experiență într-o canoe, cu un grup de nemți. Și un ghid neamț îmi povestea mie românul despre Deltă. Era prin 2009 cu canoea, era o chestie foarte rară. Am avut această revelație, dacă vrei, de a descoperi Delta și natura ei într-un mod cum nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Și din cauza asta a devenit un fel de drog, de reîntoarcere la Deltă. Anul următor am revenit și m-am întâlnit cu Ivan la un festival de gastronomie locală. Eu mă ocupam atunci de gastronomie locală, de Târgul Țăranului împreună cu Vintilă Mihăilescu. Eram în juriu cu Ivan. Și am început să-i povestesc ce experiență am avut cu nemții. Că am descoperit o altă Deltă. Pentru mine era o altă țară. Mi-e greu să explic și acum, trebuie să trăiești. I-am spus lui Ivan și Ivan a spus pe loc: da, hai! vreau să fac ceva cu Delta. 

Și zicea Ivan: Oamenii din Deltă, oamenii din sat de la mine, uită de tradiții, vor numai să câștige bani și și-au pierdut răbdarea cu Delta. S-au săturat de Paradis. E nevoie de un pic echilibru. De aici am pornit cu Ivan, de la a face posibilă o experiență. Să uiți de tine. Să iei o pauză de la agitația asta din capul tău. Știu, e foarte greu să zici, gata iau o pauză! dar vino în Deltă și Delta te va absorbi. Te uiți doar la natură și te bucuri de ce-ți oferă natura. E o imersie în natură, în care începi să te bucuri de ce se întâmplă, uite, de o picătură de apă care te atinge. Uite, să dai cu mâna prin apă. Întoarcerea asta către natură e un lucru esențial în lumea asta în care trăim, că ne-am urbanizat foarte tare, consumăm natura la nivel foarte superficial, dar n-o lăsăm să fim una cu ea. Și lotca este un context în care ești foarte aproape de apă, de natură, ești foarte puțin intruziv. Ai acel răgaz de care ai nevoie ca să poți să ai o experiență. Este greu de povestit, repet. Adică în momentul în care începi să explici, mi se pare că deja pierzi esența. Eu cred că în Deltă, până și această povestire a Deltei devine un stres. Vrem să exprimăm, să povestim. Hai să trăim. Precum muzica, ca o rezonanță a cosmosului. Delta e o rezonanță a noastră, biologic vorbind. 

– Îmi vorbești de canotcă. Dar e instabilă. Doar Ivan o stăpânește.
– Nu, ești în nesiguranță. Oriunde ai fi pe un canal, ai pornirea asta de a descoperi, de a merge mai departe, de a vedea ce urmează. Odată că nu ai de ce să te grăbești cu ea, trebuie să mergi încet și constant să aluneci. Trebuie să intri într-un ritm. La un moment dat începi să obosești, dar și oboseala asta dă  o anumită satisfacție.

– Mila 23 e un Muzeu. De ce?
– Anul acesta s-a vorbit de Olimpiadă și de revelația Cătălin Chirilă. Muzeul din Mila 23 a numărat 31 de campioni ai României. Nu sunt toți din Mila 23, sunt câțiva din Crișan și din Caraorman. Campioni mondiali, olimpici și europeni. E unic în lume. Nu cred că mai există o zonă cu atâția campioni mondiali, olimpici, europeni. Ivan spunea întotdeauna că el a ajuns campion din cauza celor care au fost înaintea lui și ei au fost un exemplu pentru el. 

Ștafeta asta s-a rupt în anii 1990. Multă lume a zis că s-a rupt și din cauza abandonării caiacului. Toată lumea a trecut pe motor. Cu Ivan am făcut prin 2011 o competiție de caiace pentru copiii de la Mila 23. Am găsit câțiva copii pentru competiție, dar la start n-au mai venit decât trei sau patru. Am întrebat: “băi, dar de ce n-au venit copiii?”. Și ne-au răspuns copiii care se uitau la competiție. Ce, nenea, noi suntem niște amărâți să tragem la rame? Era rușine în satul respectiv. Numai bătrânii și oamenii cei mai săraci mai trăgeau la rame. Toți aveau motoare. Am învățat lecția. Anul următor am făcut noi canotcile și i-am dat pe campioni la televizor. Umblau copiii pe ulițele satului: “Domnu’ Ivan, domnu’ Ivan, când facem concursul?  Sper acuma să reînvie tradiția cu Chirilă, care e de la Tulcea, dar el poate deveni un model. E clar, cum spunea și Ivan, așa funcționează chestia asta. Trebuie să ai un model, un cineva care să te inspire. 

Cum a fost distrus sturionul

– Se spune că oamenii Deltei stau lângă bogăție și n-au voie să pescuiască. Că voi, orășenii, cu legile voastre ați interzis pescuitul.
– De unde chestia asta? Au voie să pescuiască. Doar în prohibiție n-au voie. La sturion e interzis pescuitul și e normal, e pe cale de dispariție. E o maladie veche în povestea asta. Peștele și Delta în sine s-au diminuat. Începe de pe vremea lui Ceaușescu. Obsesia comunistă era nu doar de a scoate tone de pește, ci și de a transforma Delta pentru agricultură. Uite cât pământ nefolosit este aici! Hai să-l tratăm și să facem agricultură. Au desecat o treime din Deltă. Au făcut-o teren agricol. De fapt, ce au făcut grav? Au eliminat zonele în care se înmulțea peștele. Primăvara peștele “bate” în zonă cu apă mică, inundabilă. Adică, acolo se înmulțește, se încălzește la soare. Au îndiguit toate zonele astea, au stricat zonele de înmulțire și au impus înmulțirea artificială în ferme piscicole. Drăcia dracului, au venit crizele economice peste planurile lor. Fermele piscicole funcționau cu pompe cu un consum sporit de energie electrică. S-a ales praful de toate fermele. După Revoluție a venit falimentul. Vreo trei-patru ferme dacă au supraviețuit din 20. În tot acest haos a fost nevoie de legi, dar legile nu interzic pescuitul oamenilor Deltei. Interzic anumite metode de pescuit, interzic pescuitul pe vremea prohibiției, dar astea sunt normale în orice loc din lumea asta. repet Delta nu este doar pescuit. Acum povestea asta cu pescuitul… Nici Ivan nu era fan cu pescuitul. Se ducea mai mult  de dragul prietenilor lui care erau pescari înfocați și el nu era deloc înnebunit după pescuit. 

Doi mari dispăruți: Ivan Patzaichin și Nicu Covaci

– Sturionul pare o obsesie.
– Sturionul are o obsesie, o tradiție. Tot sturionul se întoarce în groapa de unde a plecat. Sunt niște gropi din astea pe Dunăre, unde puiește sturionul și din groapa aia pleacă pe mare și se întoarce după ani de zile de hoinărit în Marea Neagră. Se întoarce la aceeași groapă ca să o ia de la început. Ce s-a întâmplat? Păi, a fost distrus acest habitat. Cum au nimicit sturionul? Păi, toți sturionii care veneau la pe Dunăre să cuibărească au fost nimiciți cu buldozerul. La Porțile de Fier în 10-15 ani se scotea cu cupa de buldozer sturioni, care veneau în mod natural, să meargă mai departe. I-au luat de acolo cu basculantele ani de zile. 

– Să gustăm un pește. 
– Nu te grăbi nici aici! În Deltă trebuie să înveți un lucru. Peștele are sezonul lui, dar și felul lui de a-l prepara. Nu prăjești orice pește. Nu faci saramură din orice pește. Nu faci pește pe varză din orice. Și ai niște secrete mari și late. Totul pornește de la fragilitatea, prospețimea peștelui. Apoi, ai sărarea lui pentru că prin sărare peștele capătă acea dulceață. Apoi, după specia peștelui, dimensiunea lui, îl gătești. Crapul pe varză trebuie să aibă șase kile. Borșul de pește? Toată lumea îi trage pe borșul de pește din cauză apei de Dunăre, aia e o prostie. De fapt, e vorba de prospețimea lui. Peștele proaspăt când l-ai scos din apă are mirosul ăla de proaspăt. Mucusul ăla nu-l speli, îl lași pe pește. Apoi, amestecul de specii e esențial. Și să nu uităm oțetul. Oțet.