Sari direct la conținut

Diagnosticată la 40 de ani cu cancer, Andreea a fost nevoită să dea statul român în judecată ca să aibă o șansă la viață. Imediat ce a câștigat, situația s-a schimbat: „Au fost de un real ajutor”

HotNews.ro
Diagnosticată la 40 de ani cu cancer, Andreea a fost nevoită să dea statul român în judecată ca să aibă o șansă la viață. Imediat ce a câștigat, situația s-a schimbat: „Au fost de un real ajutor”

La 40 de ani Andreea Crăciun a fost diagnosticată cu cancer de sân triplu negativ în stadiul 3 (TNBC). Vestea venea pe 30 noiembrie 2023. „Totul s-a întâmplat foarte repede”, își amintește ea, într-o discuție la telefon cu reporterii Snoop. Andreea nu e singurl caz de acest gen. Într-o investigație transfrontalieră, site-ul a documentat accesul pacienților din țările UE la 32 de medicamente inovatoare, dovedite a avea un impact substanțial asupra supraviețuirii sau calității vieții bolnavilor.

  • Zece din aceste medicamente nu sunt disponibile pentru rambursare încă în România – și numai pentru cinci din ele există tratamente substitut. 
  • De asemenea, există pacienți care nu au acces nici la cele care există în țara noastră, pentru că unele medicamente sunt decontate doar pentru o parte din afecțiunile pe care le pot trata.

Mamă a doi copii, Andreea a știut că trebuie să lupte pentru viața sa, dar și pentru ei. A început chimioterapia și imunoterapia în două săptămâni de la diagnostic. „Cancerul era foarte agresiv. Era singura mea opțiune.”

Al doilea șoc a venit când a aflat că statul nu îi va plăti tratamentul cu medicamentul de care avea nevoie, Keytruda (pembrolizumab). 

15 din cele 27 state membre ale Uniunii Europene și Marea Britanie acoperă costul acestui medicament pentru pacienții cu cancer de sân – dar nu și România. Medicul oncolog Andrei Ungureanu din Cluj i-a prescris Andreei medicamentul, deși acesta încă nu a fost inclus pe lista de compensate. Doar pacienții cu anumite tipuri de cancer beneficiază de compensare completă în România pentru pembrolizumab.

Pentru primele două luni de tratament Andreea și soțul ei, ajutați de prieteni și rude, au plătit 15.000 de euro. „A fost multă bunătate în jurul nostru venită parcă din neant”, își amintește ea.

O doză de Keytruda costă peste 2.500 de euro, iar Andreea avea nevoie de două doze la fiecare sesiune. Pentru ce-a de-a patra doză a făcut un împrumut. „Apoi nu am știut ce să fac.” Avea nevoie să urmeze tratamentul timp de 12 luni, adică 18 sesiuni de administrare. 

Disperată, mama din Lugoj a apelat la un avocat pentru a da statul în judecată. 

A câștigat în instanță

Pe 2 februarie anul acesta, avocata Andreei Crăciun a intentat un proces împotriva statului român (Ministerul Sănătății, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și Casa Națională de Asigurări de Sănătate). Zece zile mai târziu, Curtea de Apel Timișoara a decis în favoarea ei, argumentând „protejarea dreptului la viaţă al reclamantei”. Ordonanța președințială admisă are caracter provizoriu, fiind o „măsură cerută să producă efecte până la soluţionarea fondului litigiului”. 

Astfel, următoarele sesiuni de tratament pentru Andreea au fost compensate integral de către stat. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj și farmacia oncologică au semnat un protocol în baza căruia farmacia avea dreptul să primească rețeta prescrisă de medicul oncolog și să elibereze în mod gratuit medicamentul Keytruda. 

„Am simțit un sprijin din partea Casei Naționale de Sănătate, pentru că la finalizarea procesului, eu nu am știut că trebuie să pun în executare sentința, ei au luat legătura cu mine, mi-au trimis și formularul pe care trebuia să-l completez. Au fost de un real ajutor”, spune Andreea.

Citește continuarea investigației, pe Snoop.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro