Sari direct la conținut

Notificările ANAF legate de SAF-T, nejustificate în multe cazuri / Consultanți fiscali: Firmele mici ar trebui să se pregătească mai repede

HotNews.ro
Sediu ANAF. Foto: Agerpres
Sediu ANAF. Foto: Agerpres

Analizând câteva zeci de notificări ANAF privind SAF-T și problemele semnalate în cadrul acestora, am constatat că nu puține au fost cazurile în care emiterea și comunicarea notificărilor a fost nejustificată, consideră consultanții fiscali de la TPA România.

Verificările autorităților care au stat la baza emiterii notificărilor au fost efectuate în principal pornind de la teste de consistență aduse la cunoștința publicului cu o zi mai devreme, în 19.08.2024 și, cel puțin din datele colectate de noi până acum, par să se refere la D406 depuse pentru luna iunie 2024, susține Alexandru Pop, tax manager în cadrul companiei.

Vezi: Problema SAF-T: ANAF mi-a cerut notificarea pe care tot ei mi-au trimis-o în SPV. „E de noaptea minții!”

Potrivit acestuia, multe dintre notificări atenționează contribuabilii cu privire la faptul că o întreagă secțiune a D406, General Ledger Entries, nu conține înregistrări.

„Este fals, cel puțin dacă ne referim la situațiile verificate de noi. Secțiunea respectivă este completată și vizibilă atât în fișierul xml, cât și în formularul PDF transmis către ANAF”, afirmă el.

Altă situație se referă la unul dintre testele de consistență, publicate în 19.08.2024, care verifică informații la nivel de TVA din secțiunea General Ledger Entries.

„Deși structura fișierului xml generat de programul informatic utilizat de contribuabil este corectă din acest punct de vedere și respectă instrucțiunile tehnice furnizate de autorități, se pare că în momentul în care aceleași autorități vizualizează și procesează datele nu pot să deruleze aceste procese în mod corespunzător și să construiască testele de consistență potrivite”, explică reprezentantul TPA România.

Sorana Cernea managing partner în cadrul companiei spune că revine contribuabililor sarcina să își aloce timp pentru a răspunde la aceste notificări eronate, în caz contrar expunându-se riscurilor de amenzi sau chiar inspecții fiscale.

În opinia consultanților, că aceste teste de consistență furnizate de către ANAF nu verifică neapărat calitatea informațiilor furnizate prin D406.

„Până în acest moment, nu am observat să se efectueze corelații complexe între datele raportate prin intermediul diverselor declarații fiscale sau prin intermediul situațiilor financiare anuale și datele comunicate prin acest D406, astfel că verificările realizate mai degrabă ating doar suprafața problematicii SAF-T. Rezultă că, în realitate, numărul raportărilor SAF-T incorecte ar putea fi mult mai mare (chiar dacă am elimina acele notificări transmise eronat de către ANAF, după cum arătam anterior)”, se arată în documentul transmis de consultanți.

4 lucruri de reținut privind problemele SAF-T

Specialiștii atrag atenția asupra câtorva lucruri ce trebuie luate în considerare:

1. Nu există norme care să prevadă concret cerințele de raportare

2. Standardul în sine pe care se bazează SAF-T nu reflectă neapărat sistemul de contabilitate românească, rezultând evident numeroase probleme de interpretare și implementare

3. Ghidurile și răspunsurile furnizate public de către autorități oferă uneori informații contradictorii, iar când nu sunt contradictorii, oricum nu sunt suficiente pentru a permite contribuabililor și dezvoltatorilor de soluții IT contabile să se conformeze regulilor

4. În unele cazuri, aceste răspunsuri oferă soluții care nu corespund reglementărilor contabile românești (a se vedea, spre exemplu, situația înregistrării avizelor și facturilor care urmează acestor avize), fiind adecvate unor soluții IT de origine străină, lipsite de o localizare corespunzătoare din perspectivă contabilă.

„Suntem încurajați să ne adresăm pentru sprijin direct autorităților, la adrese de e-mail dedicate subiectului SAF-T. Am apelat în câteva rânduri, dat fiind faptul că au existat societăți care s-au confruntat cu situații specifice pentru care legislația nu oferea indicii în legătură cu procedura corectă de raportare. Răspunsuri, până la urmă, am primit, doar că utilitatea lor a tins spre 0”, spun consultanții fiscali.

Ei sunt de părere că nu trebuie ignorate nici situațiile în care contribuabilii au considerat că și-au îndeplinit obligațiile în momentul în care au depus D406 și au obținut recipisa aferentă fără erori.

„Categoric nu a fost abordarea corectă, pentru că ar fi putut evalua situația proprie din timp, pentru a se asigura că datele raportate de programul informatic sunt corecte și complete și corespund informațiilor raportate prin alte declarații fiscale sau prin intermediul situațiilor financiare”, spun ei.

Companiile mici să se pregătească mai repede

Companiile din categoria contribuabililor mici ar trebui să demareze procedurile de implementare SAF-T cât mai repede, dacă nu au făcut-o deja, întrucât termenul de raportare aferent se aproprie, iar cele 6 luni de grație nu oferă întotdeauna timpul necesar conformării, spun consultanții.

„De avut în vedere în special situațiile în care sunt utilizate mai multe software-uri contabile și de gestiune de către același contribuabil, pentru scopuri diferite, însă care doar împreună oferă toate informațiile necesare completării D406 (spre exemplu, un software dedicat evidenței cantitative/stocurilor/producției și un alt program informatic utilizat pentru evidența valorică a tranzacțiilor și completarea declarațiilor fiscale)”, explică ei.

O astfel de situație presupune achiziția sau dezvoltarea unei soluții software care să integreze corespunzător rapoartele exportate din programele existente.

Consultanții fiscali spun că autoritățile ar trebui să publice aplicații informatice în care contribuabilii să poată încarca propriile fișiere și să verifice conținutul acestora proactiv pentru a se evita notificările și problemele de conformare.

INTERVIURILE HotNews.ro