Atașamentul sigur părinte-copil. Ce spune teoria și unde am greșit când am pus-o în practică?

În teorie, atașamentul sigur și de încredere între părinte și copil promite formarea unei baze sănătoase și independența copilului în viața de adult. Această conexiune hrănitoare este văzută ca modalitatea ideală de a crește copii siguri, independenți și empatici. Nimeni n-ar putea susține că a construi o legătură emoțională strânsă cu un copil ar putea fi altceva decât un lucru bun. Dar dacă nu iese totul ca la carte, cum va fi copilul acela ca adult? Un psiholog explică de ce atașamentul sigur este altceva decât „teoria atașamentului”.

Ce este teoria atașamentului?

Teoria atașamentului a fost formulată de John Bowlby. A fost una dintre cele mai importante, călăuzitoare și convingătoare teorii ale secolului al XX-lea și mai este și astăzi. A modelat psihiatria copilului, psihologia, îngrijirea copilului și înțelegerea diferitelor probleme ale copiilor și adolescenților. A fost piatra de temelie a psihiatriei copilului și adolescentului pentru mai mult de cincizeci de ani. La crearea atașamentului dintre părinte și copil contribuie în mod esențial felul în care părintele interacționează cu propriul copil. Este vorba despre felul în care părintele răspunde și satisface nevoile de îngrijire, de confort și de securitate ale copilului.

Teoria atașamentului, introdusă de psihologul John Bowlby, explică faptul că atașamentul este legătura emoțională împărtășită între ființele umane. El a emis ipoteza că copiii se nasc cu o dorință înnăscută de a căuta o relație cu cei care îi îngrijesc, iar calitatea acestei relații timpurii influențează modul în care copilul interacționează cu ceilalți în viașa de adult. Psihologul Diana Baumring a extins și mai mult cercetarea lui Bowlby, identificând în urma cercetărilor ei mai multe stiluri de parenting.

Principiile originale ale teoriei atașamentului în parenting

Principiile principale ale teoriei atașamentului în parenting au fost elaborate de medicul pediatru William Sears. În 1993, el și soția sa, Martha Sears, au publicat bine-cunoscuta carte, Cartea bebelușului, care a devenit practic primul manual al teoriei atașamentului în parenting.

Principiile originale ale atașamentului părinte-copil includ:

• pregătirea pentru a deveni părinți. Acest principiu încurajează părinții să reducă gândurile și sentimentele negative despre sarcină și să se sprijine în procesul parental.
• recomandarea de a alăpta. Teoria atașamentului recomandă alăptarea, deoarece laptele matern conține substanțe nutritive unice, esențiale pentru creșterea și bunăstarea unui copil.
• validarea tuturor emoțiilor copilului în detrimentul pedepselor. Părinții care adoptă un stil de parenting bazat pe atașament sigur între ei și copil consideră că toate emoțiile sunt valide și că fiecare plâns, tantrum sau manifestare are un scop legitim. Acești părinți urmăresc să înțeleagă, mai degrabă decât să pedepsească imediat comportamentul copilului.
• contactul piele pe piele. Teoreticienii atașamentului afirmă că atingerea oferă o ușurare liniștitoare. Părinții iau în considerare purtarea bebelușilor aproape de corpul lor cât mai des și liniștirea acestora cu ajutorul contactului piele pe piele.
• co-sleepingul. Teoria atașamentului încurajează părinții să doarmă împreună cu bebelușul lor pe timpul nopții.
• dragostea necondiționată. Îngrijitorii care folosesc un stil parental de atașament rămân prezenți și implicați în creșterea copilului lor. Ei își propun să fie iubitori și consecvenți cât mai des posibil.
• disciplină pozitivă. Acest principiu îi îndeamnă pe părinți să se conecteze cu bebelușul lor, pentru a-i înțelege nevoile care îi provoacă stările, mai degrabă decât să disciplineze în momentele de tensiune. Părinții colaborează cu copiii lor pentru a rezolva conflictele.
• păstrarea unui echilibru. Părinții sunt încurajați să acceseze sistemele lor de sprijin, să practice îngrijirea de sine și să adopte strategii pentru a evita epuizarea parentală.

Între ideal și realitate. E posibil să fi înțeles greșit?

Cu luni înaintea nașterii, o femeie începe să citească despre creșterea copiilor. În „Cartea bebelușului” descoperă că pentru a crește un copil sănătos psihic și fizic trebuie să creeze o legătură cu micuțul încă de la naștere, să-l alăpteze cât mai mult, să-l țină aproape de ea tot timpul, mai ales în timpul nopții, să răspundă de fiecare dată prompt la plânsul bebelușului și să-l înțeleagă, mai degrabă, decât să-l pedepsească atunci când face nebunii.

Și-apoi nimic nu merge conform planului: nașterea naturală visată se transformă în cezariană când travaliul nu progresează. A ratat o primă oportunitate de a crea legătura cu copilul. La nici două luni ale copilului, o infecție la sân o obligă să-l treacă pe micuț pe lapte formulă. Vinovăție, tristețe, suferință. Ia copilul cu ea în pat și în curând nimeni din casă nu mai este fericit, iar proaspăta mămică se întreabă îngrijorată dacă nu cumva copilul ei deja pășește pe drumul spre nesiguranță și anxietate. „Atașamentul nu este un set de trucuri”, explică Alan Sroufe, psiholog la Institutul pentru Dezvoltarea Copilului de la Universitatea din Minnesota. El și colegii săi au studiat relația de atașament de peste 40 de ani. „Aceste principii parentale de atașament sunt toate lucruri bune, dar nu sunt esențiale. Nu există nicio dovadă că acestea prevăd un atașament sigur.”

De ce atașamentul sigur nu e același lucru cu „teoria atașamentului” în parenting

„Atașamentul (în sens științific) este o relație în serviciul reglării și explorării emoțiilor unui copil”, mai spune Sroufe. „Este încrederea profundă și durabilă pe care o are un bebeluș în disponibilitatea și capacitatea de reacție a îngrijitorului.”

Un atașament securizat are cel puțin trei funcții:

• oferă un sentiment de siguranță;
• reglează emoțiile prin calmarea suferinței, crearea bucuriei și susținerea calmului;
• oferă o bază sigură de la care să înceapă explorarea.

Alăptarea, de exemplu, prezentată ca fiind cheia atașamentului, a fost explicată de psiholog. „Alăptarea mecanică și insensibilă ar putea contribui de fapt la un atașament nesigur, în timp ce hrănirea caldă, sensibilă și interactivă cu biberonul ar putea ajuta la crearea unui atașament sigur. Nu metoda de hrănire, ci calitatea interacțiunii contează pentru atașament”, spune Sroufe. „Contactul constant, de asemenea, a fost înțeles greșit. Cu siguranță, contactul piele pe piele, atingerea fizică apropiată sunt bune pentru sugari și pot chiar reduce plânsul. Dar, din nou, ceea ce contează pentru atașament este comportamentul îngrijitorului. E stresat sau calm? Doar verifică sau e implicat în ceea ce face? Fac ce trebuie sau chiar îndeplinește nevoile reale ale bebelușului?”

Atașamentul în parenting presupune reacție emoțională. Bebelușii cresc cel mai bine atunci când sentimentele lor sunt luate în serios. Dar părinții bine intenționați pot exagera, crezând că trebuie să îndeplinească fiecare cerere a copilului, ceea ce poate fi obositor și contraproductiv. În schimb, cercetările privind atașamentele sigure arată că, în viața de zi cu zi, mamele nu înțeleg emoțiile bebelușilor lor în aproximativ 70% din timp! 

Ceea ce este important, spun cercetătorii, este ca bebelușul să dezvolte încrederea că îngrijitorul său va răspunde și îi va satisface nevoile sau că, atunci când apar probleme, îngrijitorul îl va ajuta. Acest schimb oferă cantitatea optimă de conexiune și stres pentru ca un copil să-și dezvolte atât încrederea, cât și abilitățile de adaptare. „Există o diferență între o conexiune «strânsă» și un atașament sigur”, explică Sroufe. „Un atașament sigur și constant – adică să mama și copilul să fie împreună tot timpul – ar putea fi de fapt un atașament anxios.”

De ce a „revizuit” Sears principiile teoriei sale?

La rădăcina atașamentului parental se află teoria atașamentului. Teoria atașamentului provine însă din studiile psihologului John Bowlby despre privarea maternă și cercetarea comportamentului animalelor la începutul anilor 1950. Teoria atașamentului spune că un copil caută instinctiv apropierea de o „figură de atașament” sigură. Această apropiere este necesară pentru ca bebelușul să se simtă în siguranță emoțional, precum și pentru hrană și supraviețuire. 

Cele opt principii originale ale parentingului cu atașament au fost actualizate chiar de către pediatrul Sears. În primul rând, a îndulcit termenul de „principiu”, înlocuindu-l cu „instrument”. În plus, în această abordare revizuită, dr. Sears recunoaște că atașamentul în parenting este, mai degrabă, o abordare decât un set rigid de reguli. Prin urmare, părinții ar trebui să facă tot posibilul cu resursele disponibile. În cele din urmă, părinții trebuie să facă ceea ce este mai bine pentru familia lor.

Cât de important este atașamentul

„Nimic nu este mai important decât relația de atașament”, spune Sroufe, care, împreună cu colegii săi, a efectuat o serie de studii de referință pentru a descoperi impactul pe termen lung al unui atașament sigur. După o perioadă de 35 de ani, una dintre cele mai importante (și paradoxale) descoperiri care a reieșit din studiul longitudinal al riscului și adaptării din Minnesota (MLSRA) a fost că un atașament sigur, dezvoltat timpuriu în viață, a dus la o mai mare independență mai târziu, în timp ce un atașament nesigur i-a determinat pe copii să fie mai dependenți mai târziu în viață.

Dacă sunteți îngrijorate de relația cu propriul copil, țineți minte că bebelușii știu ce vor și știu să ceară. Pentru că, indiferent de personalitățile lor – plâng prea mult ori dorm prea puțin, indiferent dacă sunt alăptați sau hrăniți cu biberonul – bebelușii dau de veste de ce au nevoie. O conexiune emoțională slabă la începutul vieții poate fi oricând reparată, pentru că atașamentul nu este destin. Important e să fiți cu toții bine și atașamentul se întâmplă.

Sursă foto: Dreamstime