„Copilul meu cu autism face 18 ani. Deși nu merge fără mine nici după pâine, visez la un loc de muncă pentru el, nu la pensie de handicap pe viață”

Ce șanse are în România un tânăr adult cu autism? Mă tot întreb asta, pentru că peste o lună copilul meu cu autism nu va mai fi copil. Legal, va fi adult, chiar dacă inimioara lui va fi la fel de inocentă, de curată, de jucăușă ca atunci era de-o șchioapă. Mi-a spus că se teme de acel moment, de ruperea bruscă de copilărie. I-am spus să nu-și facă griji, că și eu am 46 de ani și simt la fel. Unii oameni pur și simplu nu se maturizează niciodată și rămân cei mai fericiți de pe pământ.

Încerc dintotdeauna să țin departe de mine presiunea socială, gura lumii, normele „unanim acceptate”, să nu-mi pese, să nu mă atingă, să nu mă rănească nimic din ce spun și ce așteaptă de la mine societatea. Și nu pentru că sunt inconștientă, ci pentru că eu merg la braț cu autismul de 18 ani cu fiul meu. Care în septembrie va deveni adult. Și mult preaslăvita societate românească nu s-a pregătit pentru adulți ca el. Cel mai probabil, după o perioadă de „supravegheri, evaluări și recomandări”, va fi declarat inapt pentru muncă și va primi o pensie de invaliditate.

Citiți continuarea articolului pe site-ul nostru de parenting www.totuldespremame.ro