Povestea unui copil agresat în autobuz. „Tăceam, sperând că cineva mă va ajuta. Nimeni, niciodată, n-a spus nimic!”

Ceva mi s-a întâmplat recent. Un ceva ce mi-a scos din ungherele minţii mai multe episoade amare din copilăria mea. Aşa mi-am dat seama că sunt lucruri care se schimbă de la lună la lună şi de la an la an, dar că alte lucruri nu se schimbă niciodată.

O singură dată am vorbit cu mama despre asta, dar la mult prea mulţi ani de la întâmplare, şi îmi pare tare rău acum că destăinuirea n-a venit la momentul potrivit. Prin clasa a patra şi a cincea obişnuiam să merg cu metroul cam șapte staţii de acasă şi până la cor. De multe ori prindeam loc pe scaun şi mă aşezam cuminte, gata să mă ridic dacă vedeam vreun bătrân sau vreo gravidă. Eram întotdeauna foarte copilăros îmbrăcată, adesea în pantaloni, iar, dacă aveam rochie sau fustă, aceasta nu era niciodată scurtă. Cine mă analiza vedea că sunt un copil şi atât. Dar pentru alţii eram altceva. Din motivul ăsta se opreau lângă mine şi lăsau impresia că n-au loc în metrou, se mişcau agitaţi în rotulele mele, se prefăceau că frânele bruşte îi dezechilibrează şi mă atingeau pe umeri, aruncându-mi cele mai oribile priviri. Eu tăceam, cu inima mică şi mâinile încleştate pe geantă, sperând că cineva de lângă mă va ajuta. Nimeni, niciodată, n-a spus nimic.

Povestea se repetă în autobuzul cu care mergeam spre casă

Toate amintirile mi-au năvălit recent în minte, ca un vulcan cu lavă rece. Mă întorceam de la serviciu într-o seară târzie şi, pentru că autobuzul în care mă aflam nu era tocmai aglomerat, puteam să observ în voie companionii de drum. Pe un scaun stătea o doamnă care moţăia, pe un altul era un bărbat care se uita pe telefon, iar în zona scaunelor rezervate pentru gravide sau bătrâni se găsea o bunică cu o nepoţică ce aburea geamul cu răsuflarea ei şi care desena nişte mâţe corpolente pe sticla grosieră. La mică distanţă de mine se afla o adolescentă firavă, cu chip blajin şi o geantă mult prea mare pentru ea atârnată de un umăr, cu o pereche de căşti în urechi şi cu degete lungi şi subţiri, ca de pianistă, agăţate de una dintre bare. 

Citiți continuarea articolului pe site-ul nostru de parenting www.totuldespremame.ro