Incident pe aeroportul din Atlanta. Două persoane au murit, iar una a fost rănită după explozia anvelopei unui avion Boeing 757
Doi angajaţi ai companiei americane americane Delta şi-au pierdut viaţa marţi după ce o anvelopă a unui avion Boeing 757 a explodat în timpul unor lucrări de mentenanţă pe aeroportul internaţional Hartsfield-Jackson din Atlanta, statul american Georgia, transmit EFE şi Reuters, potrivit Agerpres.
Compania a confirmat, într-un comunicat, că doi angajaţi, cărora nu le-a indicat numele, au murit şi că un al treilea a fost grav rănit în explozia petrecută în cursul dimineţii.
Detaliile accidentului nu sunt cunoscute.
Acesta s-a produs când o anvelopă a explodat în timp ce era scoasă de pe roata unui avion Boeing 757-232 în atelierul de mentenanţă.
Avionul sosise duminică de la Las Vegas, conform postului local WSB-TV, care citează informaţiile de zbor.
Compania Boeing trece printr-unul dintre cele mai nefericite momente din istoria sa în urma unei serii de accidente legate de probleme grave de calitate la avioanele sale.
Printre cele mai recente incidente se numără cel de la începutul acestui an, când panoul care acoperea o uşă de urgenţă a unui Boeing 737 Max-9 al companiei Alaska Airlines s-a desprins în timpul zborului.
Citește și:
- VIDEO Un avion Boeing 737 MAX 9 a pierdut o bucată de fuzelaj în timpul zborului
- Cazul Alaska Airlines. SUA reține la sol 171 avioane Boeing pentru verificări de siguranță
- Un Boeing 757 și-a pierdut roata din față în timp ce se pregătea de decolare. „S-a desprins și s-a rostogolit de pe deal”
- VIDEO Un nou incident cu un avion Boeing. O aeronavă cargo a companiei Atlas Air a aterizat de urgenţă după un incendiu la motor