[P] Guvernul Ciolacu dă verde noilor proiecte energetice de care românii vor putea beneficia din plin: fotovoltaice, baterii de stocare și noi surse de energie pe miliarde de euro din bani europeni
Securitatea energetică rămâne o prioritate strategică pentru Guvernul condus de Marcel Ciolacu. Șeful Executivului urmărește atragerea de fonduri din partea Băncii Europene de Investiții pentru proiecte majore în energie, incluzând panouri fotovoltaice, baterii de stocare, dar și investiții în sectorul transporturilor și agricultură.
„Obiectivul nostru ca țară este să fim independenți energetic și să asigurăm resursele necesare cetățenilor și economiei, indiferent de evoluțiile în plan internațional. Investim miliarde de euro în noi capacităţi de obţinere a energiei din surse regenerabile şi urmărim dublarea capacităţii nucleare a României. Sunt cele mai mari investiţii din istorie în toate mijloacele de producţie de energie. Vrem să modernizăm sectorul energetic şi să-l facem mai rezistent la şocuri regionale sau globale… Sistemele noastre energetice trebuie să fie capabile să furnizeze energie în orice moment şi în condiţii de stres intern ori extern tuturor consumatorilor, oriunde”, a precizat premierul Ciolacu.
Fotovoltaicele, bateriile și centralele pe gaze sunt obiectivele prioritare ale Guvernului
Direcțiile prioritare de dezvoltare sunt cuprinse în Strategia Energetică Națională și vizează proiecte care să diversifice și mărească capacitatea energetică a României. Guvernul Ciolacu, împreună cu specialiștii din Ministerul Energiei, au stabilit deja proiectele majore de investiții menite să asigure îndeplinirea obiectivelor propuse.
Astfel, lista priorităților este deschisă de investițiile în sprijinirea dezvoltării de capacități de producție pe gaz, flexibile, ce produc energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență în zona încălzirii centralizate. Apelul de proiecte este deja complet, fiind depuse 17 proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 800 milioane de euro.
Un alt obiectiv major îl reprezintă investițiile în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii), fiind alocate 150 de milioane de euro. Stocarea energiei produsă din surse regenerabile – fotovoltaic și eolian – va asigura stabilitatea sistemului energetic național, în special prin introducerea în rețea a necesarului de energie în perioade de maxim consum, ducând la scăderea prețului pe megawatt și evitarea importurilor externe.
Statul vrea facturi pe zero pentru energia consumată de instituții publice și de sectoare-cheie ale economiei
De asemenea, o importanță majoră o au și investițiile în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum instituțiilor din sectorul public. Au fost depuse aproape 1.400 de proiecte, dintre care finanțare au obținut primele 970 de proiecte, în limita bugetului inițial de 500 de milioane de euro. Guvernul solicită suplimentarea sumelor pentru a asigura finanțarea și proiectelor rămase în afara programului.
Totodată, pe agenda Executivului sunt și alte două scheme de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul aeroporturilor, respectiv a întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Valoarea totală a cumulate a acestor finanțări este de 700 de milioane de euro.
Articol susținut de PSD