„De ce să-mi cer scuze? Că nu aud? E o realitate.” Viața unei femei surde de la 3 ani și jumătate

Diana Onel are 28 de ani și, de la 3 ani și jumătate, suferă de hipoacuzie. Nu se ferește să spună că e surdă. Faptul că citește pe buze și vorbește, dar că nu știe limbajul semnelor, a făcut-o să se simtă mereu ca „între două lumi”, adică singură. Cu ajutorul psihoterapiei, a învățat să se deschidă către lume, iar asta i-a schimbat complet viața. I-a schimbat-o atât de mult, încât își face publică povestea.

10 mai 2023. Intru în barul unde urmează să mă întâlnesc cu Diana. Ca la fiecare interviu, primul gând care îmi trece prin cap e dacă nu cumva muzica o să fie dată prea tare și dacă o să afecteze calitatea înregistrării discuției. De fapt, dacă o să ne putem auzi. De fapt, dacă eu o s-o aud pe ea, pentru că, iată, Diana nu are probleme legate de zgomot. Nu mă poate auzi oricum. E surdă.

„Citesc pe buze și vorbesc”

Am găsit-o pe Diana pe un grup de Facebook cu o temă complet diferită de hipoacuzie, însă ea căuta pe cineva care să o învețe limbajul semnelor. Am abordat-o și, după ce a acceptat să vorbim despre situația ei, i-am propus să facem interviul în scris, urmând să revin cu întrebări suplimentare după ce ea mi-ar fi trimis o primă variantă de răspunsuri.

I-am propus asta pentru că nici eu, nici ea, nu știm limbajul mimico-gestual și nu găseam o alternativă mai bună. Diana mi-a scris imediat că ar prefera să ne întâlnim. „Citesc pe buze și vorbesc, cred că ar fi interesant și pentru tine să îți faci o imagine”, mi-a scris ea, după care m-a anunțat are un accent puțin diferit.

Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de wellness www.smartliving.ro