Sari direct la conținut

Parlamentul se reunește luni în ultima sesiune din actuala legislatură / Camera Deputaților va avea un nou președinte

HotNews.ro
Camera Deputatilor, sedinta de plen, Foto: AGERPRES
Camera Deputatilor, sedinta de plen, Foto: AGERPRES

Parlamentul începe luni a doua sesiune ordinară a acestui an şi ultima din actuala legislatură. Camera Deputaţilor a fost convocată pentru luni, începând cu ora 15:00, în noua sesiune ordinară a anului 2024.

Luni, în prima zi din această sesiune parlamentară, vor fi aleşi membrii noului Birou permanent, şi anume vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for.

„Camera Deputaţilor este convocată luni, 2 septembrie, la ora 15:00, în a doua sesiune ordinară a anului 2024. (…) Şedinţa Biroului permanent (vechea componenţă) va avea loc luni, începând cu ora 14:30, iar de la ora 15:00 se va întruni plenul Camerei Deputaţilor. În aceeaşi zi, în şedinţa de plen vor fi aleşi membrii noului Birou permanent, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for”, se arată într-un comunicat.

Potrivit articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alegerea membrilor Biroului permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, conform configuraţiei politice a forului şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare.

Conform aceluiaşi Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi.

Camera Deputaților va avea un nou președinte

Camera ar urma să aibă şi un nou preşedinte, după ce Alfred Simonis, cel care a deţinut interimar această funcţie, a câştigat pe 9 iunie şefia Consiliului Judeţean Timiş. „De luni, 2 septembrie, voi renunţa la preşedinţia Camerei Deputaţilor, mă voi retrage din această poziţie şi nu voi mai candida la nicio altă poziţie în Parlamentul României. Ne apropiem treptat de preluarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş”, spunea, pe 29 august, Alfred Simonis.

Şi Senatul începe luni o nouă sesiune ordinară, ultima a acestei legislaturi.

”Se convoacă Senatul în a doua sesiune ordinară a anului 2024, în ziua de luni, 2 septembrie, ora 15:00”, se arată în decizia semnată de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, publicată în Monitorul Oficial.

Luni vor fi aleşi membrii Biroului permanent.

Sesiunea parlamentară care începe luni este ultima din actuala legislatură, având în vedere că pe 1 decembrie sunt programate alegerile generale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro