Sari direct la conținut

Cutremurul de ieri a fost „de 1.000 de ori mai mic decât cel din 1977”, ca energie eliberată

HotNews.ro
Cutremur, Foto: freepik.com
Cutremur, Foto: freepik.com

Cutremurul cu magnitudinea 5,4 grade, produs luni după amiază în zona Vrancea este cel mai puternic din 2024, însă Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic (Re:Rise) explică de ce, deși pare o magnitudine mare, seismul nici nu se poate compara cu cel devastator din 1977.

Re:Rise a publicat, într-o postare pe Facebook, informații despre cantitatea de energie care se eliberează în timpul unui cutremur. 

Organizația non-guvernamentală a explicat că mai multe cutremure mai mici „nu detensionează plăcile suficient, cât să putem spune că un posibil viitor cutremur mare va fi, astfel, amânat”.

Diferența dintre cutremurul de luni și cel din 1977 / Foto: Facebook, Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic

Conform calculelor făcute de Re:Rise, un cutremur de Mw 5,2 (estimarea inițială a cutremurului de luni, făcută de INFP) este de două ori mai mic decât unul de 5,4.

„În termeni de cantitate de energie eliberată, cutremurul de ieri după-masă a fost de 1.000 de ori mai mic decât cel din 1977. Ar fi nevoie, deci, de 1.000 de astfel de cutremure pentru a elibera energia unui cutremur de magnitudinea celui din 1977”, a explicat Re:Rise.

Cutremurele mici nu trebuie să fie un motiv de panică, explică asociația. „Ele sunt o reamintire a faptului că ne aflăm într-o zonă activă seismic care generează atât cutremure mici, cât și – din când în când – cutremure mari”.

Conform specialiștilor, pregătirea rămâne cea mai eficientă soluție. Planificarea unui punct de întâlnire cu cei dragi, proviziile de urgență și ancorarea mobilierului sunt măsuri simple, dar esențiale, pentru a evita posibile tragedii provocate de cutremure.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro