Sari direct la conținut

Peste o tonă de aripioare de rechin, confiscate în Peru. O delicatesă cu proprietăți afrodisiace și anti-îmbătrânire

HotNews.ro
Peste o tonă de aripioare de rechin, confiscate în Peru. O delicatesă cu proprietăți afrodisiace și anti-îmbătrânire
Aripioare de rechin Foto: Robert Harding Productions / robertharding / Profimedia

Poliţia peruană a confiscat aproape 1,3 tone de aripioare de rechin, care urmau să fie exportate ilegal în Asia, au anunţat autorităţile citate marţi de AFP, transmite Agerpres.

„Am confiscat 1,29 tone de aripioare de rechin uscate, din diferite specii”, a declarat Departamentul naţional vamal şi de administrare fiscală pe reţeaua socială X.

Operaţiunea a fost efectuată de agenţi din cadrul poliţiei şi Ministerului Producţiei, care au localizat încărcătura la Pacific Products Fishing & Foods, o companie de export situată în oraşul Tumbes din nordul ţării, la graniţa cu Ecuador. Compania nu deţinea documente care să ateste originea produsului, potrivit Ministerului Producţiei.

„Aripioarele de rechin sunt foarte apreciate pe pieţele internaţionale, cum ar fi Asia, ceea ce a încurajat practicile de pescuit ilegal, afectând grav biodiversitatea marină”, conform Mişcării peruane pentru mediu.

Aripioarele de rechin sunt un ingredient popular în supe şi preparate cărora li se atribuie proprietăţi afrodiziace şi anti-îmbătrânire. Rechinii din familia Carcharhinidae şi rechinii-ciocan (Sphynidae) sunt speciile cele mai afectate de traficul cu aripioare.

Potrivit organizaţiei internaţionale pentru conservare marină Oceana, 66 dintre cele aproximativ 400 de specii de rechini din lume se găsesc în apele peruane.

Conferinţa pe tema comerţului internaţional cu specii pe cale de dispariţie, desfăşurată în Panama în 2022, a decis extinderea protecţiei la aproximativ 50 de specii de rechini ameninţate de traficul cu aripioare.

INTERVIURILE HotNews.ro