Câte secții de votare vor fi organizate în străinătate și cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale. Anunțul lui Toni Greblă
Numărul secțiilor de votare din diaspora va fi asemănător cu cel de la alegerile europarlamentare din iunie, adică peste 900 de secții, a spus, joi, într-o conferință de presă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă. Pentru românii care locuiesc în străinătate vor fi tipărite aproximativ 5 milioane de buletine de vot.
Președintele AEP a spus că pentru alegerile prezidențiale vor fi aproape aceleași secții de votare ca cele din 9 iunie, cu foarte puține excepții. Românii plecați din țară se pot înscrie pentru a-și anunța dorința de a vota pe site-ul AEP.
„După cum știți, noi avem un număr considerabil de cetățeni români care au reședința sau domiciliul în străinătate. Aceștia pot să se înregistreze până la data de 24 septembrie pentru a-și anunța intenția de vot la secția de votare din străinătate care se va înființa în localitatea în care aceștia se află sau în localități limitrofe”, a spus Greblă.
Înscrierea nu este obligatorie, dar „este de dorit”. Oamenilor le este recomandat să se înscrie pentru că, dacă într-o localitate din străinătate vor fi mai mult de 100 de alegători care își exprimă dorința de a vota, ambasadele sau consulatele pot organiza și acolo secții de votare.
„Faptul că un cetățean român cu domiciliul sau reședința în străinătate nu s-a înregistrat pentru votul la o anume secție de votare nu împiedică ca acesta, în ziua votului, să voteze oriunde s-ar afla”, a punctat șeful AEP.
La alegerile prezidențiale și cetățenii români care se află în vizită sau în tranzit în străinătare pot vota la orice secție.
Aproape 4.000 de români din străinătate s-au înscris până acum ca să voteze prin corespondență
Până pe 24 octombrie cetățenii români din străinătate se pot înscrie pe AEP să voteze prin corespondență.
„Nu-i împiedică cu nimic ca dacă renunță la exercitarea dreptului prin corespondență să meargă la o secție din străinătate și să-și exercite dreptul de vot. Dar, odată ce a completat buletinul de vot, l-a pus în plicul care i-a parvenit de la Poșta Română și AEP și a returnat acest vot introdus în plicul prestabilit, nu mai poate să voteze și la secția de votare”, a explicat Toni Greblă regulile pentru votul prin corespondență.
Până joi dimineața, aproape 4.000 de români din diaspora se înscriseseră pentru a vota prin corespondență.
Lista finală a secțiilor de votare din străinătate pentru alegerile prezidențiale va fi făcută publică în 28 septembrie, pe site-ul ambasadelor și pe cel al AEP, a mai declarat Toni Greblă.
Până pe 14 octombrie, AEP va întocmi lista cetățenilor din străinătate care vor vota prin corespondență și o va face publică, iar după data de 17 octombrie Poșta Română va începe expedierea plicurilor pentru votul prin corespondență.
Câte secții de votare vor fi organizate în țară pentru alegerile prezidențiale
În țară vor fi organizate aproximativ 19.000 de secții de votare pentru cei peste 18 milioane de alegători care sunt așteptați la vot, a spus președintele AEP.
Candidaturile pentru funcția de președinte se pot depune până în 5 octombrie, ora 23:59, la Biroul Electoral Central (BEC). Mai apoi, pot fi formulate contestații privind candidaturile până în 8 octombrie, de către partide, alegători, candidați și organizații ale cetățenilor care aparțin minorităților naționale.
„Ca o noutate, pentru acest an, nu s-au depus documente pentru a candida ca alianță politică sau electorală, nici pentru președintele României, nici pentru parlamentare. Deci, vom avea competitori, în ceea ce privește președintele României, numai candidați independenți sau ai partidelor politice, ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale”, a declarat Greblă.
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe în 25 octombrie, conform calendarului alegerilor.