PSD, vot în unanimitate împotriva proiectului „Iohannis, senator”: Legi dedicate unei singure persoane nu ar trebui să existe
PSD a decis luni în Biroul Permanent Național să nu susțină proiectul de lege al PNL ce i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze independent pe listele liberalilor la parlamentare.
„A fost un vot în unanimitate împotriva votării unei asemenea inițiative pentru că totuși suntem în 2024 iar legi dedicate unei singure persoane nu ar trebui să existe”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, după ședința social-democraților.
Întrebat de jurnaliști dacă specialiștii în domeniul juridic din cadrul formațiunii conduse de Marcel Ciolacu și-au exprimat părerea în privința proiectului de lege, Romașcanu a precizat că PSD „s-a pronunțat pe oportunitatea politică, mai departe este problema colegilor din Partidul Național Liberal. Dacă vor să meargă înante cu ea și în ce formă vor merge, este strict părerea dumnealor. Politic, nu putem vota o lege pentru o singură persoană”.
Romașcanu a mai spus că „lucrurile s-au schimbat fundamental” din 2004, când Ion Iliescu, fostul președinte al României, a beneficiat de un articol cu dedicație pentru a putea candida la parlamentare.
„Dacă e să analizăm un asemenea tip de măsură legislativă, pentru mai multe persoane, acest lucru trebuie făcut aşezat, gândit şi să fie un demers care să nu fie ataşat de o singură persoană”, a subliniat Romașcanu.
Ciolacu: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine
Întrebat de ce unii social-democrați erau de acord săptămâna trecută cu proiectul de lege, iar acum s-au răzgândit, Marcel Ciolacu a declarat: „Am spus foarte clar în Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam «Dom’le, lăsăm liber parlamentarilor după voința proprie». În momentul acesta avem o decizie”.
„Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvernul României şi nici pentru PSD”, a declarat Ciolacu. Șeful PSD a negat că a discutat cu liberalii despre susţinerea acestei modificări legislative.
Luni, proiectul de lege prin care Klaus Iohannis ar putea să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie urma să intre în dezbaterea comisiei juridice din Senat.
Pentru ca proiectul să fie adoptat, avea nevoie și de susținerea PSD.
Înainte ca social-democrații să decidă cum vor vota acest proiect de lege, PNL a hotărât să nu pună pe ordinea de zi de luni a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea amendamentului prin care președintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit la telefon cu șeful liberalilor, Nicolae Ciucă, au declarat surse politice pentru HotNews.ro.
Șeful PSD i-a spus președintelui Senatului că PSD nu va vota proiectul.
„Cu certitudine, o să vă spun după ce o să mă consult cu colegii mei. Dacă doriți părerea mea personală pe care mi-am conturat-o în acest moment, eu o să recomand colegilor din parlament să nu votăm un astfel de proiect”, a declarat Marcel Ciolacu la sediul PSD, înainte de ședința BPN.
PNL a sesizat BEC
PNL a sesizat Biroul Electoral Central (BEC), în baza opiniei Consiliului Legislativ, să se pronunte pe această speță.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul PNL, cu mai multe observaţii. „Apreciem că preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”, se arată în avizul dat de Consiliul Legislativ.
Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, miercurea trecută, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţe la alegerile parlamentare. Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.
„Preşedintele României, în funcţie de data alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau unei alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau de deputat. În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi cea de preşedinte”, stipulează proiectul.