ANAF organizează 5 seminarii pentru cei care vor să aplice la amnistia fiscală 2024
ANAF organizează seminare web dedicate amnistiei fiscale (OUG nr. 107/2024) în 30 septembrie, 10 octombrie, 16 octombrie, 22 octombrie și 25 octombrie 2024.
“Contribuabilii care vor să afle condițiile ce trebuie întrunite pentru a beneficia de prevederile OUG nr. 107/2024 se pot înscrie la seminarele susținute de structurile de asistență pentru contribuabili, durata acestora fiind de 2 ore”, spune Fiscul, într-un comunicat.
Înscrierea se face direct pe portal (click) și se poate efectua până la data şi ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile, de maximum 500 de participanți.
Reamintim că românii pot beneficia de amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu, Ordinul (5521/2024) privind procedura de aplicare fiind publicat în Monitorul Oficial. Dacă în cazul firmelor se șterg doar dobânzile și penalitățile, în ceea ce privește persoanele fizice dispare o parte din datorie (adică din impozit și contribuții datorate).
Pentru mai multe detalii vezi: Românii pot aplica pentru ștergerea dobânzilor, penalităților și a unei părți din datorie / Procedura amnistiei, în Monitorul Oficial