Sari direct la conținut

Bărbatul suspectat că a încercat să îl omoare pe Trump pe terenul de golf a lăsat un bilet în care își anunța tentativa de asasinat, dar și posibila eșuare a acesteia: „Voi oferi 150.000 de dolari oricui termină treaba”

HotNews.ro
Bărbatul suspectat că a încercat să îl omoare pe Trump pe terenul de golf a lăsat un bilet în care își anunța tentativa de asasinat, dar și posibila eșuare a acesteia: „Voi oferi 150.000 de dolari oricui termină treaba”
Ryan Wesley Routh la un miting din septembrie 2024 pentru ajutorarea civililor din Ucraina - FOTO: AFP / AFP / Profimedia

Ryan Wesley Routh, bărbatul în vârstă de 58 de ani arestat pentru aparenta tenativă de asasinat a lui Donald Trump pe un teren de golf din Florina, a lăsat un bilet în care își anunța intenția de a-l asasinat pe fostul președinte și ținea în mașina sa o listă cu datele și locurile în care candidatul republican la Casa Albă urma să fie prezent, a declarat luni departamentul de justiție, relatează The Guardian și AFP.

Într-o cutie lăsată de Ryan Routh, în urmă cu câteva luni la locuința unei cunoștințe care a deschis-o după incident și a contactat poliția pe 18 septembrie, a fost găsită o scrisoare scrisă de mână adresată „lumii”, în care scrie „aceasta a fost o tentativă de asasinat împotriva lui Donald Trump, dar am eșuat”, conform documentelor dezvăluite de procurori.

Detaliile sunt menite să susțină afirmațiile procurorilor conform cărora Routh și-a propus să-l omoare pe Trump înainte ca planul să fie dejucat de un agent al Secret Service care a văzut țeava unei puști ieșind dintr-un tufiș pe terenul de golf West Palm Beach, unde de afla fostul președinte pe 15 septembrie.

„Acum depinde de tine să termini treaba și voi oferi 150.000 de dolari oricui o termină”, mai arată scrisoarea suspectului, care îl acuză pe Trump că a provocat haos în Orientul Mijlociu prin retragerea din acordul nuclear iranian în 2018.

Cutia mai conținea muniție, o țeavă metalică și patru telefoane, potrivit aceleiași surse.

Pare că, totuși, scrisoarea se baza pe premisa că tentativa de asasinat va fi în cele din urmă fără succes.

Ryan Routh, în vârstă de 58 de ani, a fugit pe 15 septembrie de agenții Secret Service fără să-și poată îndrepta arma spre candidatul republican aflat pe terenul său de golf din Florida, dar a fost arestat la mai puțin de oră mai târziu.

O audiere cu privire la prelungirea detenției sale este programată luni la tribunalul West Palm Beach. 

Într-o carte publicată în februarie 2023 despre războiul din Ucraina, Ryan Routh scria: „Sunteți liber, la fel ca mine, să-l asasinați pe Trump pentru această eroare de judecată și ruperea acordului” cu Iranul, regretând că „nimeni în Statele Unite nu pare să aibă curajul necesar să facă ca selecția naturală sau chiar nenaturală să funcționeze”.

În plus, conform analizei FBI, poliția federală americană, a telefoanelor sale, acesta se afla în West Palm Beach din Florida din 18 august și dispozitivele sale au fost semnalate în mai multe rânduri între acea dată și 15 septembrie lângă terenul de gol al lui Trump și reședința lui, Mar-a-Lago.

INTERVIURILE HotNews.ro