Sari direct la conținut

Charlie Chaplin s-a născut în căruța unei regine rome, afirmă un nou documentar regizat de nepoata sa

HotNews.ro
Charlie Chaplin s-a născut în căruța unei regine rome, afirmă un nou documentar regizat de nepoata sa
Charlie Chaplin pe platourile de filmare ale lungmetrajului său „The Gold Rush” din 1925 , FOTO: United Artists / Entertainment Pictures / Profimedia

Documentarul „Chaplin. Spirit of the Tramp”, regizat de o nepoată a celebrului actor Charlie Chaplin, actriţa Carmen Chaplin, şi care reprezintă o explorare a originilor rome ale bunicului său, urmează să fie prezentat miercuri la Festivalul de Film de la San Sebastian (20-28 septembrie), transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Geneza proiectului se află într-o scrisoare, a cărei existenţă a fost dezvăluită în urmă cu mai bine de un deceniu, în care un bărbat pe nume Jack Hill îl anunţa pe Charlie Chaplin – care nu a avut niciodată un certificat de naştere – că nu s-a născut la Londra, ci în căruţa unei regine rome, într-o tabără situată la periferia oraşului Birmingham.


Acea misivă, în care Hill îl numea „mincinos” şi pe care artistul o ţinuse încuiată într-un sertar al unei măsuţe din casa sa din Elveţia, însemna că Chaplin era de origine romă în proporţie de un sfert şi nu de o optime, aşa cum îi mărturisise într-o zi fiicei sale mai mari, Geraldine, fără a aprofunda subiectul, povesteşte actriţa în film.

Nepoata lui Charlie Chaplin a dezvăluit „punctul de plecare” al documentarului despre legendarul actor

„Michael, tatăl meu, a fost întotdeauna fascinat de cultura ţigănească, de muzică, de oameni. Ştia instinctiv că avea în el ceva de ţigan, iar scrisoarea a trezit ceva în el. Acesta a fost punctul de plecare pentru el în explorarea tuturor indiciilor despre originea ţigănească a lui Charlie (aşa cum îi spune el bunicului). Şi apoi acesta a fost şi punctul meu de plecare pentru documentar”, a explicat Carmen Chaplin într-un interviu acordat EFE.

Documentarul este o producţie Spania, Franţa, Marea Britanie şi Olanda, cu un scenariu scris, printre alţii, chiar de Carmen Chaplin, fiica lui Michael Chaplin, al doilea dintre cei opt copii ai lui Charles Chaplin şi ai soţiei sale, Oona O’Neill.

Documentarul arată cum descoperirea procentului mai mare de sânge ţigănesc devine o sărbătoare pentru familie.

„A însemnat mult pentru el să aibă sânge ţigănesc, la fel şi pentru mine, iar realizarea filmului a însemnat să onorez această cultură. Faptul că ştiam asta mi-a permis să văd filmele realizate de Charlie din punctul de vedere al unui artist ţigan, acea nevoie imediată de a trăi, acea bucurie a momentului”, a spus ea.

Actorul american Johnny Depp şi cineastul Emir Kusturika se numără printre cei care au participat la acest film, precum şi muzicieni şi artişti de origine romă, cum ar fi artista spaniolă Lita Cabellut şi dansatorul Farruquito. 

INTERVIURILE HotNews.ro