Sari direct la conținut

VIDEO „Legea Iohannis”. Ciucă: Una am discutat cu Ciolacu și alta s-a întâmplat / Ce răspunde întrebat dacă PNL și PSD rup coaliția, după alegeri

VIDEO „Legea Iohannis”. Ciucă: Una am discutat cu Ciolacu și alta s-a întâmplat / Ce răspunde întrebat dacă PNL și PSD rup coaliția, după alegeri
Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Liderul și candidatul PNL la prezidențiale Nicolae Ciucă spune că a ținut să îi aducă aminte lui Marcel Ciolacu că una au discutat și „alta s-a întâmplat” cu privire la modificarea legii care să îi permită lui Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare. 

„Am avut discuții cu domnia sa (n. red.: Marcel Ciolacu), de aceea am ținut să îi aduc aminte că una am discutat și alta s-a întâmplat. Este un subiect absolut nerelevant. Pentru noi, relevant este ce facem astfel încât să putem să mergem mai departe în angajamentul nostru, al PNL, față de români”, a spus Ciucă, miercuri, într-un interviu la Realitatea.net. 

La insistențele moderatoarei despre discuția cu Ciolacu privind această lege, liderul PNL a spus că nu vrea să insiste și a mutat dialogul spre deficitul bugetar:

„Avem lucruri mai importante. Eu mă aștept de la premier să vină cu deciziile legate de modul în care rezolvăm problemele de deficit bugetar, mă aștept de la premier să vină cu modalități și decizii legate de absorbția de fonduri europene. Nu vreau să intru în aceste chestiuni”. 

Întrebat despre varianta ca PSD și PNL să rupă coaliția de guvernare după alegerile parlamentare și prezidențiale, Nicolae Ciucă a spus că „la cum arată lucrurile acum, mai mult ca sigur”.

Marcel Ciolacu și-a publicat marți seara pe Facebook programul din 3 aprilie și a scris că: „Nici domnul Ciucă, nici domnul Iohannis – împreună sau separat, nu au fost în programul meu pe 3 aprilie! Ca să nu se mai încurce domnul Ciucă în explicații…”. 

Ciucă a spus, ca răspuns la postarea lui Ciolacu, că „nu a folosit niciodată data de 3 aprilie, pentru că știam perfect, îmi aduc aminte unde eram pe 3 aprilie. Pe 3 aprilie eram în Cehia.  Primăvara este una, 3 aprilie este alta, se apropie de 1 aprilie și este bine să nu păcălim”, a spus candidatul PNL la prezidențiale. 

Legea pentru Iohannis 

PNL a depus la Senat un proiect de lege care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie, pentru un mandat de senator. Inițiativa are nevoie și de voturile PSD pentru a fi adoptată, iar Marcel Ciolacu a anunțat luni că social-democrații nu sprijină acest proiect.

În aceste condiții, PNL a hotărât să nu pună acest proiect pe ordinea de zi de luni a Biroului Permanent al Senatului. Liberalii au trimis Biroului Electoral Central (BEC) o adresă în care cere să fie lămurită noțiunea de „candidat independent”. Legea spune că nu pot candida pe listele partidelor candidații independenți.

INTERVIURILE HotNews.ro