Sari direct la conținut

Prima reacție a Iranului după uciderea liderului Hezbollah. Apel la toți musulmanii să se unească în „confruntarea cu regimul uzurpator și opresiv”

HotNews.ro
Ayatollahul Khamenei, liderul suprem al Iranului, Foto: Iranian Supreme Leader'S Office / Zuma Press / Profimedia
Ayatollahul Khamenei, liderul suprem al Iranului, Foto: Iranian Supreme Leader'S Office / Zuma Press / Profimedia

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Khamenei, începe mesajul prin a condamna uciderea „poporului libanez lipsit de apărare care este victimă „miopia și politicile prostești ale liderilor” Israelului, într-un comunicat postat pe site-ul său, în care anunță sprijin pentru Hezbollah dar nu-l menționează explicit pe Hassan Nasrallah.

„Criminalii israelieni trebuie să știe că sunt mult prea mici pentru a provoca daune semnificative asupra bastioanelor Hezbollah din Liban”, a spus Khamenei. „Toate forțele Rezistenței din regiune susțin și sunt alături de Hezbollah”.

De asemenea, el i-a îndemnat pe toți musulmanii să fie alături de poporul libanez și de Hezbollah și să îi sprijine în „confruntarea cu regimul uzurpator și opresiv”.

Mesajul a fost publicat online în condițiile în care surse de la Teheran au declarat pentru Reuters că ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, ca urmare a asasinării liderului Hezbollah.

Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în contact permanent cu gruparea Hezbollah din Liban și cu alte grupuri proxy regionale pentru a determina pasul următor după ce Israelul a anunțat că l-a ucis pe șeful Hezbollah Hassan Nasrallah într-un atac asupra sudului Beirutului desfășurat vineri.

Israelul este în alertă maximă pentru un conflict mai amplu după eliminarea liderului Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, în Beirut, dar speră că moartea acestuia va determina gruparea susținută de Iran să își schimbe cursul, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Forțele israeliene l-au ucis pe șeful grupării Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt arab al armatei, Avichay Adraee, la o zi după un atac israelian asupra suburbiilor sudice ale Beirutului.

La circa trei ore de la anunțul Israelului, Hezbollah a confirmat uciderea liderului său și a jurat că va continua lupta împotriva Israelului „în sprijinul Gazei și a Palestinei și în apărarea Libanului și poporului său onorabil”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro