Sari direct la conținut

Cristian Diaconescu și-a depus la BEC candidatura la prezidențiale

HotNews.ro
Cristian Diaconescu, Foto: Agerpres
Cristian Diaconescu, Foto: Agerpres

Biroul Electoral Central anunţă că vineri a fost înregistrată propunerea de candidatură independentă a lui Cristian Diaconescu, pentru funcţia de Preşedinte al României.

Fostul preşedinte al PMP și-a anunțat la sfârșitul lunii august intenţia de a candida ca independent la alegerile prezidenţiale, spunând că a început campania de strângere a celor peste 200.000 de semnături necesare și adăugând că „piedici în calea candidaţilor independenţi sunt multiple. Nu este deloc uşor”.

Un sondaj INSCOP publicat în urmă cu două săptămâni îl plasa pe Cristian Diaconescu cu un surprinzător scor de 4,5% din intențiile de vot.

Potrivit site-ului său de campanie Diaconescu intră în cursa electorală cu proiectul „România Respectată”: „Merităm să trăim mai bine, să fim respectați ca oameni și ca țară și putem face asta împreună cu un Președinte care să respecte poporul român și care să îi urmărească interesele în țară și în străinătate, cu un Guvern care să coopereze cu Președintele, astfel încât să își respecte cuvântul dat românilor.”

Precizările BEC după depunerea candidaturii

”Conform art. 29 alin. (2) şi art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii şi a semnului electoral, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora”, precizează Biroul Electoral Central. 

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este data de 10 octombrie. 

INTERVIURILE HotNews.ro