Sari direct la conținut

Trei candidaturi la președinție, contestate la CCR. Judecătorii Curții se vor pronunța în 24 de ore

HotNews.ro
Curtea Constitutionala, Foto: CCR.ro
Curtea Constitutionala, Foto: CCR.ro

Trei candidaturi la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie au fost contestate la Curtea Constituțională, CCR anunțând că aceste contestații vor fi soluționate într-o ședință care va avea loc sâmbătă.

„Azi, 4 octombrie 2024, pe rolul CCR au fost inregistrate contestatii cu privire la candidaturi pentru functia de Președinte al României, respectiv Mircea Dan Geoană, Diana Iovanovici-Șoșoacă, Nicolae-Ionel Ciucă. În vederea soluționării acestora in termen legal, a fost stabilită o ședință de judecată pentru sâmbătă, 5 octombrie 2024. Ulterior ședinței, CCR va emite un comunicat de presă”, a informat Curtea.

Graba cu care judecătorii de contencios constituțional se reunesc pentru soluționarea contestațiilor este explicabilă prin faptul că s-a intrat într-un calendar electoral strâns, care prevede că, pe data de 10 octombrie, candidaturile admise rămân definitive.

Ce prevede calendarul alegerilor prezidențiale

Cel mai târziu la data de 5 octombrie, ora 24:00, se vor depune candidaturile la prezidenţiale; vor intra în cursa electorală reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, dar şi candidaţi independenţi.

În termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii, cel mai târziu la data de 6 octombrie, se vor înainta către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii declaraţiile pe propria răspundere ale candidaţilor în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securităţii sau de colaboratori ai acesteia.

În termen de 48 de ore de la înregistrarea candidaturilor, cel mai târziu la data de 9 octombrie, are loc aducerea la cunoştinţa publică a declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese ale candidaţilor.

Pe 10 octombrie, candidaturile rămân definitive. Candidaturile şi semnele electorale definitive sunt aduse la cunoştinţa publică prin afişare pe pagina de internet a Biroului Electoral Central, la sediile birourilor electorale constituite, precum şi prin intermediul mass-media, în ordinea în care au fost depuse.

În 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor – 12 octombrie, are loc stabilirea ordinii de înscriere în buletinul de vot.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro