Scandal la alegerile PNL Timiș cu agenți de pază și îmbrânceli: Cosmin Tabără a câştigat președinția filialei / Alin Nica: Gruparea bătăuşilor Orban – Ambruş – Chira, o pată
Candidatul Cosmin Tabără a obţinut cel mai mare număr de voturi pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara, fiind declarat câştigător la Conferinţa de alegeri a organizaţiei. Potrivit reprezentanţilor PNL Timişoara, Cosmin Tabără a obţinut 238 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Claudiu Chira a obţinut 119 voturi. De asemenea, 15 voturi au fost declarate nule, potrivit News.
Reprezentanţii PNL Timişoara continuă numărătoarea voturilor şi pentru celelalte funcţii din Biroul Politic al PNL Timişoara.
Scandalul de la alegerile PNL Timișoara a continuat și azi, cu agenți de pază, poliție și altercații, tabăra lui Raul Ambruș forțând intrarea în sală, acuzând că mai mulți membri cu drept de vot au fost scoși de pe liste de către tabăra lui Alin Nica.
Scandalul a pornit încă de când s-a aflat că regula pentru acces este aceea ca participanţii la conferinţa de alegeri să fie înregistraţi şi să primească o brăţară pentru a putea să voteze, iar cei care nu sunt pe convocator n-au putut pătrunde în incintă.
Aceştia au început să vocifereze, iar forţele de ordine ale centrului comercial, respectiv ale Poliţiei supraveghează intrarea în mall, unde au loc alegerile.
17 candidaţi s-au înscris pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei de Timişoara.
Printre cei care îşi anunţaseră candidatura se numărau şi cei doi rivali de la alegerile din 3 iulie, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără.
Vineri seară, însă, candidatura lui Ambruş a fost invalidată de Comisia de Arbitraj a partidului.
Alegerile pentru conducerea PNL Timiș fuseseră programate pentru data de 10 iulie 2021, însă, după scandalul de la Conferința municipală de alegeri acestea au fost amânate.
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, i-a transmis liderului liberal, Ludovic Orban, că acţiunile în forţă de la Conferinţa de alegeri a PNL Timişoara reprezintă o pată pe obrazul PNL şi i-a recomandat lui Orban să fie atent cu cine se asociază. Nica a dat asigurări şi că totul va reveni la normal. „Acţiunile de forţă instrumentate astăzi de gruparea bătăuşilor Orban – Ambruş – Chira în Timişoara reprezintă o pată pe obrazul PNL.
Îi recomand lui Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază pentru că persoanele cu comportament interlop nu au ce căuta într-un partid liberal. Legat de statutul PNL, e bine că Ludovic Orban îl apară, dar şi mai bine ar fi să-l citească înainte să acţioneze”, a scris Alin Nica pe pagina de Facebook.